Peste 650 de elevi ieșeni, înscriși la ediția din acest an a concursului ”Micii sanitari”

Peste 650 de elevi din municipiul Iași, coordonați de 65 de voluntari ai Societății Studenților Mediciniști Iași (SSMI) din cadrul Departamentului de Sănătate Publică, s-au înscris la cea de-a IX-a ediție a concursului național „Micii sanitari”, programat în perioada 25 februarie – 12 mai 2013. Astfel, timp de șase săptămâni, respective între 25 februarie  și 5 aprilie, studenții mediciniști vor aborda, împreună cu elevii claselor primare, domenii ale educației pentru sănătate, precum anatomie și fiziologie, măsuri de prim-ajutor, reguli de igienă, sănătatea alimentației, abuz și violență, anti-tutun sau protecția mediului. Ulterior, învățăceii vor participa la faza locală a proiectului, programată pentru data de 28 aprilie, unde vor fi aleși cei mai buni opt dintre ei. Aceștia vor reprezenta municipiul Iași la etapa națională a proiectului, care va avea loc între 10 și 12 mai, unde vor concura cu elevi din toate centrele universitare organizatoare ale acestei acțiuni: București, Cluj, Oradea, Sibiu, Timișoara și Târgu Mureș. ”La acest proiect s-au înscris elevi de la Colegiul Național „Costache Negruzzi”, Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu”, Școala Gimnazială „Otilia Cazimir”, Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun”, Școala Gimnazială „Ion Simionescu”, Școala Gimnazială „Titu Maiorescu” a declarat Marius Sanciuc, student al Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, coordonator local al proiectului.  ”Rolul nostru este să le transmitem din noțiunile acumulate, dar și să interacționăm cu ei prin jocuri, concursuri și teste. În fond, scopul acestui proiect este suplinirea cu informații actuale despre educație sanitară, prin mijloace de învățare moderne și eficiente”, a adăugat acesta.  „Micii sanitari” este un proiect național, coordonat de Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR), ajuns în acest an la cea de-a IX-a ediție. Concursul este în legătură directă și facilitează desfășurarea Programelor Naționale”Educație pentru o alimentație sănătoasă”, ”Educație pentru sănătate în școala românească”, curriculum școlar predat ca disciplină opțională în mai multe școli din țară.

Filed in: Educație, ONG-uri

Comments are closed.

;