Lucrările la șantierul viitorului pasaj subteran de la Fundație continuă conform graficului stabilit de constructor împreună cu municipalitatea, neexistând probleme deosebite care să necesite întârzierea sau sistarea acestora. Afirmația, care aparține viceprimarului Mihai Chirica, a fost întărită luni, 25 februarie, în cadrul unei conferințe de presă, și de directorul Complexului Muzeal ”Moldova” Iași, Lăcrămioara Stratulat, care a precizat că, cel puțin deocamdată, nu există niciun motiv pentru care lucrările la pasaj să sufere întârzieri. ”Până în acest moment nu au fost descoperite vestigii arheologice de mare însemnătate, care să necesite conservarea acestora. Au fost descoperite câteva ziduri ale unor clădiri mai vechi, care însă vor fi puse în valoare din punct de vedere architectonic, întrucât ele nu se află pe traseul viitorului pasaj. De asemenea, din primele cercetări, nici pe viitorul traseu al șantierului nu se întrevăd probleme deosebite din punct de vedere al unor vestigii arheologice de mare importanță, fapt care ne face să credem că investiția va fi finalizată la data prevăzută în contractul semnat de Primărie cu constructorul”, a declarat Lăcrămioara Stratulat. Potrivit proiectului, pasajul subteran de la Fundație va avea o lungime totală de 286 de metri, fiind prevăzut cu două benzi de circulaţie pe fiecare sens şi rampe de acces dinspre str. Păcurari şi bulevardul Independenţei. Pasajul va avea o lăţime de zece metri şi cinci metri înălţime. Benzile de circulaţie, cu o lățime de 3.5 metri, vor fi prevăzute cu trotuare late de 1,5 metri, de o parte şi de alta a părţii carosabile, pentru vizitarea căminelor de utilităţi. Lucrările de la pasajul ”Mihai Eminescu” fac parte dintr-un proiect mai amplu, care vizează reabilitarea şi refacerea reţelei stradale pe bulevardul Independenţei, precum şi pe alte patru străzi din zona adiacentă, respectiv șos. Păcurari, str. Păcurari, Piaţa ”Mihai Eminescu” şi str. Elena Doamna Proiectul prevede totodată reabilitarea trotuarelor aferente străzilor reabilitate, crearea de piste de biciclişti pe str. Păcurari şi șos. Păcurari, îmbunătăţirea sistemului de marcaj rutier, amenajarea a aproximativ 10.700 mp de spaţii verzi şi reabilitarea liniei de tramvai de pe str. Elena Doamna. Valoarea totală a investitiei este de 20,2 milioane de euro, cea mai mare parte din suma reprezentand fonduri nerambursabile. Conform proiectului, lucrarile ar trebui sa fie realizate in aproximativ doi ani de la semnarea contractului, respectiv în toamna anului 2014.
Lucrările la viitorul pasaj subteran de la Fundație vor fi finalizate la termen
Filed in: Administrație, Informațía zilei