Elevii lui Mihai Teja au irosit o bună şansă de a se apropia de podiumul clasamentului Ligii 1, după ce nu au reuşit decât o remiză albă, luni, pe terenul lui FC Voluntari, după unul dintre cele mai slabe meciuri disputate în acest debut de sezon. Deşi au avut în faţă o echipă ce nu reuşise să strângă decât un singur punct în trei etape, ieşenii au început crispat întâlnirea de pe Stadionul „Anghel Iordănescu”, fiind incapabili să creeze ocazii de gol la poarta lui Mitrev. Nu este mai puţin adevărat că nici gazdele nu au prins cea mai bună zi a lor, elevii lui Cristiano Bergodi practicând, mai ales în prima repriză, un joc mai mult decât modest. În partea a doua a jocului, ambele echipe au dat impresia că îşi doresc mai mult de la această întâlnire, asta şi pe fondul schimbărilor la care au recurs cei doi antrenori. Gabriel Deac la gazde şi Platini la oaspeţi au dat parcă mai multă culoare jocului în repriza a doua, însă greşelile tehnice şi nesincronizările repetate din ambele tabere au dat impresia unui meci de liga a doua. Gazdele puteau obţine, în final, toate cele trei puncte puse în joc, dacă balonul expediat de Gabriel Deac în min. 90, din careu, după o greşeală a oaspeţilor la mijlocul terenului, nu era prins de Rusu. În urma acestei remize, Politehnica Iaşi rămâne neînvinsă după patru etape, fiind pe locul 5 în clasament, cu 8 puncte. Au evoluat formaţiile: FC Voluntari: Mitrev – Miranda, Balaur, Armas, Alex Vlad – Căpăţână, Gorobsov, Ion Gheorghe – Costin (min. 77 G. Deac), Papazoglou, Popadiuc (min. 72 Benzar); Poli Iaşi: Rusu – Arias, Frăsinescu, Diallo, Andrei Radu – Breeveld, Loshaj (min. 52 Teixeira) – Haţiegan (min. 58 Platini), Passaglia (min. 78 Carlone), Horsia – Bălan. Etapa viitoare, CSM Politehnica Iaşi va întâlni vineri, 9 august, de la ora 21.00, în Copou, pe Dinamo.