Peste 32.000 de fermieri ieșeni au beneficiat, anul trecut, de subvenții pentru terenurile agricole

După ce, în intervalul octombrie – noiembrie 2011, s-a plătit avansul SAPS către fermierii care au depus cereri în cadrul schemei de sprijn pe suprafaţă din anul 2011, în cuantum de 46.606.833,26 lei,  Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Iaşi a efectuat în perioada ianuarie – iunie 2012 plăţile regulare. Astfel, potrivit reprezentanților APIA, în toamna anului 2012 (lunile octombrie – noiembrie), Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură –  Centrul judeţean Iaşi a efectuat plăţi în avans către fermierii care au depus cereri în cadrul schemei de sprijn pe suprafaţă din anul 2012. De plata avansului au beneficiat fermierii la care toate controalele (administrative sau cele de pe teren) s-au finalizat şi au îndeplinit cumulativ condiţiile impuse de regulamentele europene şi legislaţia românească. Conform regulamentelor europene, plata pe suprafaţă se poate acorda începând cu data de 1 decembrie a anului pentru care s-a depus cererea de plată, însă pentru anii 2009, 2010, 2011 şi 2012 s-a putut acorda un avans începând cu 16 octombrie şi până la sfârşitul lunii noiembrie. ”Pentru anul 2012, cuantumul pentru plata avansului a fost calculat pe baza Hotărârii de Guvern nr. 977/2012 privind stabilirea pentru anul 2012, a cuantumului plăţilor directe pe suprafaţă, a plăţilor separate pentru zahăr şi a plăţilor specific pentru orez care se acordă în agricultură în sectorul vegetal, fiind în valoare de 53,88 euro/ha. Cuantumul pentru Schema de plată unică pe suprafaţă este de 119,66 euro/ha. La acesta s-a aplicat coeficientul de reducere liniară de 90,0667%, urmare a depăşirii suprafeţei de referinţă de 8.716.370 ha. Plăţile s-au făcut la cursul de schimb de 4,5383 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 28 septembrie 2012 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr.294/1 din 29 septembrie 2012”, se precizează într-un comunicat de presă al APIA Iași. Pentru campania SAPS 2012, România beneficiază de o  alocare financiară de 1.043.001.000 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru o suprafaţă de referinţă de 8.716.370 ha. Până acum au beneficiat de avansul la plată un număr de 32.193 de fermieri, suma plătită fiind 61.146.920,93 lei. În total, în anul 2012 au fost plătite fermierilor ieşeni, prin intermediul Serviciului autorizare CNDP şi ajutoare specifice comunitare, măsuri de piaţă, nu mai puţin de 84.899.087,13 lei. Adăugând la această sumă şi sumele plătite pentru sprijinul pe suprafaţă se ajunge la un total de 293.792.498,83 lei.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;