Sâmbătă, 24 august, începând cu orra 20.00, în Grădina Palas, Ansamblul cameral de muzică veche „Anton Pann” va oferi publicului ieșean un recital de muzică veche românească. „Muzica ansamblului cameral de muzică veche Anton Pann readuce în atenția unei audienţe tot mai numeroase, prin căldura interpretării fără cusur a ornamenticii și ritmicii specifice, savoarea muzicii de curte, delicatețea formelor clasice de sorginte orientală și, totodată, un suflu nou de energie transpusă prin orchestrația actuală, vivacitatea tinereții interpreților și devotamentul lor față de muzica pe care o propun. Autenticitatea muzicii lor se bazează atât pe folosirea instrumentelor tradiționale, pentru un sunet ce redă cât mai fidel emoția epocii, cât și o pe amplă activitate de cercetare în urma cărora au fost descoperite documente vechi și manuscrise, aflate în custodia unor biblioteci din țară sau în arhivele unor mănăstiri și biserici din România. Fiecare concert al Ansamblului Anton Pann aduce în fața publicului frumsețea demult uitată a muzicii vechi ce renaște în luminile scenei și compozitori valoroși din vechime, precum Dimitrie Cantemir, Anton Pann, Gheorghe Ucenescu, Mitropolitul Veniamin, Costache, Ioan Căianu, Ali Ufki, Sultanul Abdul Aziz, Tambur Cemil Bey și mulți alții revin în actualitate”, se arată într-un comunicat al Departamentului Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iaşilor. Ansamblul cameral de muzică veche „Anton Pann” și-a ales ca misiune să redescopere frumusețea muzicii vechi românești și să o împărtășească, în bucurie, cu publicul. Grupul a luat ființă în anul 2004 și a atras tineri muzicieni, absolvenți ai Universității Naționale de Muzică, uniți de pasiunea lor comună de a aduce din nou la lumină valori culturale muzicale dintre secolele XIV și XIX. Concertul face parte din seria de evenimente publice cuprinse în cadrul Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Moldova – ITO Moldova , eveniment organizat de Arhiepiscopia Iașilor în perioada 23-25 august, la care participă peste 1.500 de tineri cu vârsta cuprinsă între 14-35 ani din județele Iași, Neamț, Botoșani, Suceava, Vaslui, Bacău, Ialomița și care oferă participanților un program alcătuit, printre altele, din şase conferințe tip TEDx, ateliere de dezbateri, vizita orașului Iași, precum şi conferința cu tema „Tânărul în Cetate”.
Recital de muzică veche românească, susţinut de Ansamblul cameral „Anton Pann”
Filed in: Cultură, Informațía zilei