Poli Iaşi – Chindia 2-2. Ieşenii, la primele puncte pierdute în Copou

Neînvinşi în acest sezon pe teren propriu, unde au obţinut numai victorii, fără a înacasa vreun gol, ieşenii au început curajos meciul disputat vineri după amiaza în Copou, în prezenţa a circa 6.000 de spectatori, împotriva nou promovatei Chindia Târgovişte, reuşind să deschidă scorul în min. 14, prin Florian Loshaj, cu un şut plasat de la marginea careului, care l-a păcălit pe portarul Aioanei. Peste 11 minute, noul „giuvaier” al gazdelor, Ovidiu Horşia, duce scorul la 2-0, după o acţiune frumoasă a lui Platini. Elevii lui Viorel Moldovan nu renunţă la luptă şi trei minute mai târziu, Cristi Neguţ reduce din handicap, după o centrare a lui Martac. La reluare, oaspeţii reuşesc să restabilească egalitatea pe tabela de marcaj, în min. 49, prin Voduţ, care a reluat simplu, cu capul, din careu, după o eroare a lui Diallo. Mihai Teja simte pericolul şi mută, introdicându-i în teren pe Mihalache în locul lui Diallo şi pe Adrian Bălan în locul lui Andrei Cristea, însă cei care sunt, în continuare, primii la minge sunt oaspeţii. Iaşul nu mai contează aproape deloc la mijloc, motiv pentru care ocaziile la poarta lui Aioanei lipsesc aproape cu desăvârşire. Se încheie Poli Iaşi – Chindia 2-2, gazdele pierzând astfel primele puncte în Copou. În ciuda acestui rezultat, ieşenii urcă, cel puţin pentru 24 de ore, respectiv până la meciul de sâmbătă seara al CFR-ului, de pe teren propriu, cu FC Botoşani, pe primul loc al clasamentului , cu 15 puncte. Au evoluat echipele: Poli Iaşi: Rusu – Gallego, Frăsinescu, Diallo (min. 59 Mihalache), A. Radu – Breeveld, Loshaj – Platini, Fr. Cistea, Horşia – A. Cristea (min. 59 A. Bălan); Chindia: Aioanei –  Martac, Benga, Leca, Dumitraşcu – Bic, L. Mihai (min. 77 Dudea), Neguţ (min. 30 Raţă), Neciu (min. 46 Burlacu) – Yameogo, Voduţ. În etapa viitoare, Poli Iaşi va întâlni sâmbătă, 31 august, de la ora 21.00, în deplasare, pe Gaz Metan Mediaş.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;