„Crede în șansa ta” este îndemnul echipei Euroscola adresat tuturor tinerilor care trec prin această vârstă frumoasă a căutării drumului personal, unde pașii celui care face alegerea proprie să prindă siguranță și încredere spre un viitor care să aducă autoîmplinire și sens. Viitorul este de multe ori învăluit în incertitudine, din perspectiva prezentului, când se făuresc cele mai frumoase năzuințe și visuri, alternând, în același timp, cu momente de întrebări și introspecții, firești acestei etape de devenire a omului.
A XII-a ediție a Concursului Național Euroscola a lansat o nouă provocare celor 24 de elevi ai Liceului Teoretic „Ion Neculce” din Târgu Frumos, județul Iași, care în această perioadă desfășoară o campanie de anvergură, de informare și conștientizare a publicului larg cu privire la rolul educației și al învățării unei meserii, sub inspirația a ceea ce au descoperit pas cu pas în povestea de succes a istoricului și arheologului Dumitru Boghian, conferențiar dr. universitar, personalitate de marcă a orașului Târgu Frumos, care și-a dedicat comunității munca sa de cercetare, extinsă pe parcursul întregii cariere profesionale, prin care a valorificat trecutul istoric al locului, conturându-i o binemeritată identitate culturală europeană. Parcurgând pașii unei autentice cercetări, elevii au intrat în rolul unor arheologi ai succesului, cea mai nouă „săpătură” a lor în biografia și harta realizărilor profesionale ale domnului profesor a fost cea mai recentă publicație a domniei sale, „Monografia orașului Târgu Frumos”, pe ale cărei coperte au regăsit echipa Dumitru Boghian și Sergiu-Constantin Enea, profesor dr. de istorie și director al Liceului Teoretic „Ion Neculce” din Târgu Frumos, cercetător, arheolog, identificând în aceștia pe acei oameni care fac istorie (după cum este și denumirea uneia dintre campaniile derulate prin proiect: OAMENI CARE FAC ISTORIE. PEOPLE MAKE HISTORY. PEOPLE ARE HISTORY) prin munca lor importantă pentru patrimonializarea trecutului istoric al orașului Târgu Frumos și de la care elevii au învățat un adevărat model de lucru în echipă, care se regăsește din plin în echipa Euroscola a liceului. Astfel, cercetând acest izvor scris, elevii au descoperit că 2018 a fost un an cu dublă semnificație pentru echipa de autori ai Monografiei. A fost, pe de o parte, anul aniversării a 570 de ani de atestare documentară a localității Târgu Frumos și a 50 de ani de reatestare a orașului Târgu Frumos, și, pe de altă parte, a fost anul în care autorii Dumitru Boghian, Sergiu-Constantin Enea și colaboratorii acestora au oferit acestei așezări urbane rodul bogat al muncii lor, „Monografia orașului Târgu Frumos”, un univers scriptic, comprimat în cele 677 de pagini ale cărții, care explorează impactul activităților antropice asupra arealului geografic abordat, dintr-o pluriperspectivă interdisciplinară, debutând cu configurarea geografică a locului și continuându-și firul narativ prin abundența de informații pe care le furnizează specificul cercetărilor științifice din domeniul istoriei și al științelor conexe acesteia, arheologie, paleografie, arhivistică, demografie istorică, statistică istorică, sigilografie etc.
Printre valorile conștientizate de elevi și pe care le promovează cartea, în ansamblul său holistic, regăsim adevărul istoric, onestitatea și deontologia profesională, prin menținerea concludenței și relevanței argumentelor oferite pentru ideile inovative construite în ceea ce privește istoria locului și enunțarea unor noi direcții de cercetare în domeniul vizat, disciplinaconcentrării eforturilor pe menținerea lucrului asiduu la planul profesional, patriotismul local bazat pe principii axiologice democratice europene, pe toleranță și incluziune socială, în contextul eclectismului etnic remarcat de-a lungul timpului, cetățenia activă prin dedicarea de care au dat dovadă autorii față de misiunea lor asumată de a oferi o identitate istorică și culturală orașului Târgu Frumos, demnă de a fi înscrisă și a ocupa un loc de onoare în patrimoniul cultural european și, nu în ultimul rând, educația: valoarea academică a cărții reprezintă un etalon prospectiv pentru tânăra generație, aflată în proces de educație și formare profesională, care are în autorii volumului o oportunitate excelentă de învățare socială, de extrapolare a conduitelor de lucru în domeniile lor de interes, indiferent de specificitatea acestora.
Investigarea profilului profesional și a integrității umane ale domnului profesor Dumitru Boghian conduce tinerii din echipa Euroscola într-o etapă de conștientizare a rolului educației și formării profesionale, cu precădere prin observarea pregătirii profesionale continue, marcată prin performanțe academice care aduc prestigiu unei comunități locale care se confruntă în prezent cu probleme socio-economice inerente societății actuale, dar, care prin valorificarea potențialului său cultural, poate să își relanseze tinerii într-un proces al dezvoltării durabile, sub motivația noii generații de a deschide noi drumuri, prin transferul de la valorile de supraviețuire la valorile de emancipare, care să genereze schimbări de mentalitate, valori care se regăsesc în oamenii care au dat spirit locului, pornind retrospectiv de la personalitățile menționate, care au deschis și parcurs noi drumuri de cercetare în ceea ce privește devenirea istorică a locului, încă de la începuturile existenței umane în acest real geografic, până la limita extremă a contemporaneității care a făcut posibilă istoriegrafierea, anul 1945.
Conștientizarea rolului semnificativ al educației și al formării profesionale este importantă și din perspectiva datelor statistice europene privind educația, așa cum reies acestea din Monitorul educației și formării 2018. România, publicat de Comisia Europeană, care evidențiază prioritățile educaționale naționale: modernizarea sistemului de învățământ, multiplicarea inițiativelor care promovează educația civică, asigurarea unui start în viață în condiții de egalitate, combaterea părăsirii timpurii a școlii, echitatea în domeniul educației, diminuarea decalajului între mediul rural și cel urban, incluziunea romilor, incluziunea socială, în general, îmbunătățirea educației și a formării profesionale, consolidarea legăturilor dintre întreprinderi și universități, creșterea relevanței educației pentru piața forței de muncă, sporirea nivelului de competențe-cheie, așa cum au fost acestea descrise în Strategia de la Lisabona 2010, participarea la învățare în rândul adulților, în special, a persoanelor slab calificate, toate acestea pentru a ține pasul cu cerințele unei economii moderne.
De subliniat este faptul că cea de-a XII-a ediție a Concursului Național Euroscola, organizată de Biroul de Legătură al Parlamentului European în România, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, încurajează participarea tinerilor la construcția Uniunii Europene și, în ediția curentă, angajează tinerii într-un demers de transformare a lor în ambasadori ai educației, prin promovarea cadrului strategic „Educație și formare 2020” pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării profesionale, forum care le permite statelor membre europene să facă schimb de bune practici și să învețe unele de la altele și care evidențiază două aspecte fundamentale:
- Educația și formarea joacă un rol crucial în soluționarea multor provocări socioeconomice, demografice, de mediu și tehnologice cu care se confruntă Europa și cetățenii săi în prezent și în anii ce vor urma.
- Investiția eficientă în capitalul uman prin sisteme de educație și formare reprezintă o componentă esențială a strategiei Europei pentru a asigura niveluri înalte de creștere economică durabilă, bazată pe cunoaștere, și de ocupare a forței de muncă, ce reprezintă esența strategiei de la Lisabona, promovând în același timp împlinirea pe plan personal, coeziunea socială și cetățenia activă.
Astfel, școlilor din România le este disponibilă oportunitatea programului Erasmus Plus care oferă finanțare instituțiilor, care să faciliteze acestora dezvoltarea dimensiunii europene a educației și identificarea și implementarea de soluții problemelor cu care se confruntă școala românească. Mesajul pe care îl transmite Uniunea Europeană este mesajul cetățeniei active, al faptului că fiecare dintre noi poate fi un agent al schimbării, este un îndemn la acțiune, la a aduce contribuția personală la bunăstarea comunității, îndemn la care a aderat echipa Euroscola a Liceului Teoretic „Ion Neculce” din Târgu Frumos, prin inițierea proiectului „Crede în șansa ta”, cu cele două campanii ale sale „Oameni care fac istorie” și „Credem în oameni. Credem în educație”, un proiect de împuternicire a 24 de tineri provenind dintr-un mediu socio-economic cu oportunități reduse, dar care au câștigat credința că visul unei lumi mai bune este posibil prin forța de modelare a omului prin educație, prin credința că oamenii sunt cei care fac istorie, sunt autorii faptelor care contează, după exemplul modelelor lor de succes din proiect.
Concursul Euroscola oferă posibilitatea câștigătorilor să devină europarlamentari pentru o zi, la Parlamentul European, la Strassbourg, oportunitate care, cu siguranță, va imprima în conștiința participanților rolul de protagoniști în societate pe care îl pot avea în calitate de cetățeni care acționează în numele binelui colectiv, astfel din poziție marginală, ei vor ajunge în acea poziție de centru, din care se pot realiza lucrurile. Cu siguranță, va fi o experiență de învățare care schimbă vieți.
Educația este o valoare fundamentală a echipei Euroscola, iar acțiunile care vor urma în perioada următoare vor aduce o contribuție importantă în evoluția colegilor de generație. Astfel, elevii, promotori ai incluziunii sociale și ai echității șanselor, adepți ai diversității și egalității, își propun să stimuleze dezvoltarea competențelor sociale, civice și interculturale, prin activitățile lor: vor colecta cărți și rechizite pentru copii romi ai Centrului de zi din satul Zmeu, în cadrul campaniei „To share is to care”, pentru a le oferi un start bun în noul an școlar, vor implementa acțiunea „Happy school” în liceu și în școlile învecinate pentru a construi un climat educațional pozitiv, primitor pentru colegii lor, vor antrena elevi din toată țara într-un concurs interdisciplinar, cu participare internațională, prin care vor urmări conștientizarea rolului educației și a importanței misiunii profesorilor în viața lor și cunoașterea procesului de integrare europeană, vor informa colegii cu privire la oportunitățile europene de educație, vor încuraja lectura, educația ecologică, vor oferi tururi de ghidare culturală, ca o formă de turism inteligent, în orașul Târgu Frumos. O acțiune importantă pe care o desfășoară liceenii este realizarea de content writing cu conținut educational pentru blogul proiectului, astfel promovându-se siguranța online și starea de bine în lumea digitală și combaterea discriminării, segregării, rasismului, fenomenului cyber bullying, a violenței, știrilor false false și a altor forme de dezinformare online.
Pe data de 5 octombrie, Ziua Mondială a Educației, elevii, împreună cu profesorii îndrumători, vor organiza Conferința „Educația schimbă vieți”, unde va fi invitată echipa Dumitru Boghian și Sergiu-Constantin Enea, împreună cu alte personalități relevante pentru obiectivele proiectului, conferință care va fi încheiată cu un program cultural-artistic etnografic prin care să fie celebrat specificul multicultural al locului, ca o oglindă a plurietnismului local, totul constituindu-se într-o expresie artistică și liceană a devizei „Unitate în diversitate”, care integrează încă o dată orașul Târgu Frumos în constelația valorilor europene.
Proiectul Euroscola este îmbogățit și de contribuțiile partenerilor noștri educaționali: Primăria orașului Târgu Frumos, Inspectoratul Școlar Județean Iași, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Iași, Asociația Societas Pro Patrimonium Târgu Frumos, Europe Direct Iași, Școala Gimnazială „Manolache Costache Epureanu” din Bârlad, județul Vaslui și în continuare urmează să ni se alăture și alte instituții interesate de domeniul educației.