Începe proiectarea lucrărilor de modernizare a stradelei Sofia Nădejde

Primarul Mihai Chirica a semnat contractul de proiectare a lucrărilor de modernizare a stradelei Sofia Nădejde, prin supralărgirea la patru benzi de circulație pe tronsonul Pod Cicoarei – strada Cicoarei. Potrivit Biroului de presă al Primăriei, procedura de achiziție publică a avut o prevedere bugetară de 165.000 lei, fără TVA, și a atras ofertele a cinci firme. După evaluări, contractul a fost atribuit firmei Dev In All SRL contra unei sume de 95.700 lei, fără TVA, respectiv 113.883 lei, cu TVA. Firma va avea la dispoziție 45 de zile pentru un pachet de servicii care include realizarea proiectului tehnic de execuție, a studiilor și expertizelor, obținerea avizelor și acordurilor, oferirea de asistență tehnică în procedurile de achiziție publică a lucrărilor de execuție etc. „Apariția de noi zone rezidențiale pe dealul Galata și, implicit, creșterea numărului de autoturisme care circulă din aceste zone către centrul orașului și invers a condus la supraaglomerarea traficului din zonele Galata, Mircea cel Bătrân și Cicoarei, motiv pentru care Primăria Municipiului Iași investește în construirea unui nou pod în zona Ștrandului Municipal. Podul care va supratraversa râul Bahlui va avea patru benzi de circulație, fapt care va necesita descărcarea traficului auto în strada Cicoarei tot printr-o stradă, anume stradela Sofia Nădejde, cu o lățime corespunzătoare. Tronsonul de stradelă care urmează să fie proiectat este în prezent din pământ, se întinde pe o lungime de 133 de metri și va avea patru benzi de circulație, în prezent este din pământ. Tronsonul următor are în prezent îmbrăcăminte asfaltică degradată, are o lungime de 128 de metri și face legătura cu strada Cicoarei”, se precizează într-un comunicat al municipalităţii. În ceea ce privește lucrările la podul peste Bahlui, acestea  avansează rapid și se vor finaliza în acest an. Podul este construit din beton armat și va avea o lungimea total de 60,7 metri și trei deschideri de 14,15 metri, 26,30 metri și 14,15 metri. Partea carosabilă a podului va fi compusă din patru benzi de 3,70 metri fiecare, mărginită de trotuare stânga – dreapta cu lățimea de 1,50 metri. Suprastructura podului este deja realizată din 14 grinzi prefabricate din beton precomprimat. Lucrările au început în luna februarie, compania care le execută fiind Geiger Transilvania SRL în cadrul unui contract în valoare de 6,5 milioane de lei, fără TVA.  Proiectul general al Primăriei Municipiului Iași prevede realizarea a trei poduri din beton armat amplasate pe traseul dintre strada Sarmisegetuza și strada Strămoşilor. Cel de-al doilea pod, tot cu patru benzi, va fi amplasat între prelungirea bulevardului Dacia şi strada Erou Cap. Aurelian Ionescu pentru a asigura accesul autovehiculelor şi pietonilor între Mal Stâng Bahlui şi extravilan. Al treilea pod, cu două benzi carosabile şi trotuare, va fi ridicat între strada Sarmisegetuza şi strada Alexandru Bărbat, facilitând astfel legătura între Mal Stâng Bahlui şi cartierul Apărătorii Patriei.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;