Organizaţia Naţională a Femeilor Social-Democrate şi-a propus ca în perioada 1 – 8 martie să întreprindă o serie de acţiuni dedicate sărbătoririi femeii. Dacă 1 martie este destinată în mod tradiţional Mărţişoarelor care anunţă începutul primăverii, femeile scoial-democrate au pregătit ziua de 2 martie spre a fi dedicată în mod special mamelor singure şi copiilor acestora, în vederea evidenţierii dificultăţilor prin care trec în efortul lor zilnic de a-şi creşte copiii. În acest context, OFSD Iaşi a organizat pentru un grup de mame şi copiii lor, aflaţi într-un centru al DGASPC Iaşi, o excursie de primăvară, încercând să aducă un strop de lumină şi un dram de bucurie în viaţa acestora. Primul popas a fost făcut la Grădina Botanică, loc pe care unii dintre copii l-au văzut pentru prima dată. În cădura şi liniştea serelor, mamele şi copiii au admirat exponatele pentru care obiectivul turistic ieşean este renumit. O adevarată bucurie a produs, în mod special copiilor, bazinul cu peşti multicolori. Următorul popas a fost Bojdeuca din Ţicău, unde amintirea lui Ion Creangă în căsuţa mică şi plină de poveşti i-a copleşit pe cei mici. Aceştia au ascultat atenţi şi parcă fără să clipească explicaţiile oferite şi anecdotele despre scriitor şi lumea sa descrisă în „Amintirile din copilărie”. „Nu ştiu acum să spun ce a fost mai frumos, florile sau poveştile, amândouă m-au bucurat şi încantat. Mă uit la copiii mei pe care nu i-am mai văzut de foarte multă vreme atât de veseli, iar asta este cea mai mare bucurie. Ochii mei sunt mai senini acum, am mai puţine umbre în privire şi parcă a venit primăvara un pic şi în sufletele noastre”, a spus una dintre mame. Ziua s-a încheiat cu o petrecere de Mărţişor organizată la McDonald`s, unde copiii au avut parte de demonstraţii de face painting, karaoke, dans şi tradiţionalul tort cu lumânărele, toate însoţite de explozii de râsete şi veselie. „Toate această acţiune nu ar fi putut fi realizată fără ajutorul unor oameni mărinimoşi care au contribuit la „zâmbetele de primăvară” pe feţele mamelor şi copiilor lor, drept pentru care dorim să adresăm mulţumiri pentru sprijin doamnelor Carmen Schin şi Carmen Cumpăt, precum şi domnilor Marius Aur şi Dan Lungu”, a declarat Mihaela Ivancia, preşedinte al OFSD Iaşi.