Prezența virusului pestei porcine africane (PPA) a fost confirmată în cazul a doi porci domestici dintr-o gospodărie din satul Butea, comuna Butea, judeţul Iaşi. Potrivit Biroului de presă al Prefecturii judeţului Iaşi, suspiciunea a fost declarată de medicul circumscripției locale sanitar-veterinare în data de 18 septembrie, examenul serologic confirmând în data de 19 septembrie diagnosticul. „Ca urmare a acestei situații a fost convocat în regim de urgență, în ședință extraordinară, în data de 20 septembrie, Comitetul Local de Combatere a Bolilor Iași, în vederea adoptării planului de măsuri pentru stingerea focarului de PPA din Butea”, se arată în comunicatul Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi. Astfel, pe o rază de 3 km în jurul focarului a fost instituită o zonă de protecție, în cadrul căreia intrarea/ieșirea suinelor în/din exploatații, deplasarea și transportarea suinelor pe drumuri sunt interzise fără avizul autorității veterinare locale, iar animalele existente sunt supuse supravegherii clinice de către echipe de inspecție. Zona cuprinde localitățile Butea, Miclăușeni, Răchiteni și Ursărești de pe raza comunelor Butea și Răchiteni. Pe o rază de 10 km în jurul focarului a fost instituită o zonă de supraveghere ce cuprinde și zona de protecție și în care este restricționată circulația porcinelor. Zona cuprinde 13 localități (A.I. Cuza, Brătulești, Cucova, Fărcășeni, Fedeleșeni, Hăbășești, Hălăucești, Hândrești, Iugani, Izvoarele, Mircești, Oțeleni și Șcheia) de pe raza a 6 comune (A.I. Cuza, Hălăucești, Mircești, Oțeleni, Răchiteni și Strunga). „Planul de măsuri adoptat cuprinde acțiuni și obligații ce revin instituțiilor și autorităților publice, proprietarilor de exploatații comerciale de porcine și proprietarilor de exploatații nonprofesionale, după cum urmează: Medicii de circumscripție sanitar-veterinară vor efectua recensământul tuturor porcinelor din zona de protecție și supraveghere. Pe căile de acces din și înspre localitatea Butea vor fi instalate filtre de control auto, fiind interzisă mișcarea oricăror specii de animale și a produselor de origine animală, a furajelor și ustensilelor. În zona de supraveghere vor fi instituite de către primării filtre pentru dezinfecție pietonală și auto. În cazul depistării de transporturi ilegale de animale se va aplica măsura uciderii pe loc, fără despăgubire, a tuturor porcinelor neidentificate și fără documente legale și dirijarea lor la incinerare. Pe raza celor trei fonduri cinegetice din zona de supraveghere se vor recolta porcii mistreți până la nivelul optim de cinci exemplare/kmp. Recoltarea se va face prin metodele care nu implică dislocarea efectivelor de mistreț, respectiv pândă și dibuit”, se mai precizează în comunicat. Unitatea Locală de Sprijin din comuna Butea a fost reactivată, primăria și Consiliul Județean vor asigura exploatațiilor nonprofesionale dezinfectantul pulbere necesar pentru efectuarea dezinfecției pietonale la intrarea/ieșirea din exploatații. Populația va fi informată cu privire la semnele clinice ale bolii, modul de transmitere și evoluția acesteia, ca și la măsurile întreprinse în cazul suspiciunii. În exploatațiile comerciale pentru creșterea porcilor este obligatorie respectarea regimului de biosecuritate și a celor privind angajarea personalului muncitor și circulația persoanelor în fermă, controlul circulației vehiculelor, controlul introducerii de noi efective de animale, efectuarea periodică a lucrărilor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare, asigurarea inspecției zilnice a efectivelor de animale și menținerea unui registru de evidență a persoanelor care au vizitat exploatația. În sectorul gospodăriei populației (exploatațiillor nonprofesionale):
- se va evita contactul porcilor cu animalele și păsările sălbatice care ar putea fi purtătoare de virus, cu porci mistreți sau cu alți poprietari de porci domestici
- nu se va intra în adăposturile în care sunt crescuți porcii cu încălțăminte și haine purtate pe stradă
- nu se vor hrăni animalele cu resturi alimentare provenite din carnea de porc mistreț. Sub nicio formă nu se va da porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne. Nu se va folosi pentru hrana animalelor iarba culeasă de pe câmp
- nu se scot din gospodărie scroafele sau vierii în scopul montei
- se interzice achiziționarea de purcei fără certificat sanitar-veterinar de sănătate și formular de mișcare.
Perioada de aplicare a restricților este de 45 de zile, cu posibilitatea prelungirii, în funcție de evoluția situației. ”Toate măsurile deja dispuse în restul județului cu privire la combaterea pestei porcine rămân în continuare în vigoare. Vom urmări îndeaproape aplicarea fermă a planului de măsuri adoptat astăzi, așteptându-ne totodată la colaborarea responsabilă din partea primăriilor, instituțiilor și proprietarilor de gospodării individuale. Până în acest moment nu se impune uciderea porcilor existenți în zona de protecție. În cazul în care vor apărea noi cazuri de pestă porcină africană, situația va fi reanalizată. Important de știut este că pesta porcină africană nu afectează oamenii, dar este mortală pentru suine”, a declarat prefectul judeţului Iaşi, Marian Șerbescu.