Eveniment organizat de Ambasada SUA în România la USAMV

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad” (USAMV) va fi în această săptămână gazda Conferinței internaționale pe tema inovației și a biotehnologiei în agricultură, eveniment organizat de Ambasada SUA în România, în parteneriat cu Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR). Evenimentul va avea loc, miercuri, 25 septembrie, între orele 12.00 – 18.00, și face parte din seria conferințelor realizate în cadrul săptămânii europene a biotehnologiilor. Conferința va avea printre invitați speakeri internaționali din SUA, Franța și Germania. Până în acest an, conferințele la nivel înalt pe această temă de interes major pentru fermierii din România (sub coordonarea directă a Ambasadei Statelor Unite în România) au fost organizate doar la București. “Prin organizarea conferinței la USAMV Iași se dorește, în mod deosebit, aducerea în prim plan a zonei de est a României, specificul agriculturii din această regiune și a implicării manifestate de instituția ieșeană de învățământ superior în creearea competivității internaționale a activităților românești de profil”, se precizează într-un comunicat al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad”. APPR este o asociație formată din producători agricoli, dar și din reprezentanți ai lanțului profesional de porumb din România, obiectivul principal al acesteia fiind furnizarea de expertiză tehnică și comunicare economică pentru membrii și organizațiile fermierilor din România.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;