Amenzi pentru nerespectarea condițiilor de încărcare și transport pe drumurile județene

Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) împreună cu Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor (DJADP) a derulat în ultima perioadă o serie de controale pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă condițiile de trafic. Acţiunea, desfăşurată în premieră pe raza județului, a fost coordonată de echipa inspectorului-şef de stat în cadrul ISCTR, Nistor Duval, și de conducerea DJADP Iași. În urma controalelor efectuate de către cele două instituții, cu ajutorul cântarelor portabile, inspectorii au întocmit 27 de procese verbale de contravenție, conducătorilor camioanelor de mare tonaj care au încălcat condițiile de trafic greu, informează Biroul de comunicare al Consiliului Judeţean Iaşi. Astfel, în perioada august-septembrie 2019, valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 308.400 lei. Cea mai mare sancțiune, de 45.000 lei, a fost dată unui șofer care conducea un vehicul de mare tonaj cu o masă totală de 58 de tone, în condițiile în care tonajul maxim admis pe drumul județean pe care a fost depistat era de 40 de tone. Pentru a evita deteriorarea șoselelor de către mașinile de mare tonaj care nu respectă limita de încărcare, DJADP are în dotare două sisteme moderne de cântărire, de ultimă generație,  achiziționate în acest an de către Consiliul Județean. ”Pentru a avea drumuri bune, regulile în ceea ce privește camioanele de mare tonaj trebuie respectate. Încercăm să îi responsabilizăm și pe participanții la trafic. Pentru a putea beneficia cât mai mult de un drum în care s-au făcut investiții pentru reabilitare sau modernizare trebuie ca și transportatorii să dea dovadă de simț civic. Vom continua aceste controale comune cu cei de la ISCTR pentru a forma o disciplină în acest sens”, a declarat Ciprian Ciucan, directorul DJADP Iași ”Investițiile în drumurile județene sunt de amploare, se lucrează în foarte multe zone ale județului, alte șantiere urmează să se deschidă zilele viitoare. Ieșenii ne-au semnalat unele probleme și noi am ținut cont de acestea deoarece nu este posibil ca un drum abia refăcut să fie stricat cu bună știință de unii transportatori pentru care bunul public nu contează. De aceea, voi susține aceste controale, banii județului trebuie să fie cheltuiți în interesul cetățenilor astfel încât, cu toții să putem circula pe drumuri bune”, a afirmat, la rândul său, Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași. Dispozitivele utilizate în controlul camioanelor de mare tonaj sunt formate din platforme de cântărire, covoare rulabile de acces, sistem informatic, unitate de procesare cu imprimantă integrată, un sistem GPS ce poate furniza locația în timp real și unul pentru monitorizarea audio-video. Datele  obținute ca urmare a verificărilor sunt stocate pe durată nelimitată, iar procesele verbale emise vor fi înregistrare fără a exista posibilitatea de ștergere sau modificare ulterioară a acestora.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;