Au fost anunţate nominalizările la Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte, de la FILIT

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT) Iași şi Inspectoratul Școlar Județean continuă proiectul „Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte”, care se derulează încă de la prima ediție a manifestării, apreciat deopotrivă de public, cât şi de elevi și scriitorii români. Potrivit organizatorilor, în acest an, juriul este alcătuit din elevi pasionați de lectură de la 11 licee ieșene, care vor vota romanul câștigător. Nominalizările Premiului liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2018 sunt:

  • Gabriela Adameșteanu – Fontana di Trevi
  • Florina Ilis – Cartea numerilor
  • Andreea Răsuceanu – O formă de viață necunoscută
  • Bogdan Suceavă – Avalon. Secretele emigranţilorfericiţi
  • Radu Vancu – Transparenţă

Ceremonia de decernare a premiului va avea loc în cadrul Serii FILIT de duminică, 6 octombrie, de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, cu începere de la ora 18:00. Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT) Iaşi  se bucură și anul acesta de implicarea Inspectoratului Școlar Județean în vederea organizării evenimentelor literare comune. Astfel, scriitori și traducători vor participa la întâlniri și dialoguri deschise cu elevi din 17 licee din orașul și județul Iași, în cadrul proiectului FILIT „Scriitori printer liceeni”, dar și în cadrul proiectului „Casa Copilăriei”, de la Palatul Copiilor. De asemenea, profesorii de limbi străine se vor întâlni, alături de elevi, cu traducătorii străini în cadrul unor evenimente profesionale, dedicate traducerilor.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;