Primarul Mihai Chirica a avut joi, 3 octombrie, la Palatul Roznovanu, o întrevedere cu Excelenţa Sa Roelof van Ees, noul Ambasador al Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti. La întâlnire au mai participat Wijnand Marchal, șeful Departamentului Economic, şi Ana – Maria Androne, coordonator de proiecte de cultură în cadrul reprezentanţei diplomatice olandeze. Aflat la început de mandat, Excelenţa Sa Roelof van Ees vizitează Iaşul pentru prima oară, în programul său figurând întâlniri cu autorităţile locale, cu reprezentanţi ai firmelor olandeze care activează în Iaşi, dar şi participarea la câteva sesiuni din cadrul Festivalului Internaţional pentru Literatură şi Traducere, unde va discuta cu autori olandezi traduşi în limba română. “Ambasadorul s-a arătat fascinat de frumuseţea şi diversitatea oraşului, de numărul mare de clădiri restaurate sau în curs de restaurare și a subliniat faptul că existenţa unui zbor direct Iaşi – Eindhoven reprezintă o bună oportunitate pentru promovarea zonei Iaşului ca destinaţie turistică. La rândul său, primarul Mihai Chirica a prezentat Iaşul drept un centru multicultural, deschis, tolerant, în care coexistă numeroase etnii, diferite culturi şi confesiuni religioase. Discuţiile au vizat şi continuarea bunelor relaţii existente cu Ambasada Regatului Ţărilor de Jos, atât în domeniul agriculturii şi al educaţiei vocaţionale în acest domeniu, în special prin intermediul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, cât şi al schimburilor economice, tehnologice și aplicaţiilor smart city. Nu în ultimul rând, diplomatul olandez și-a manifestat dorința de a participa la evenimentele culturale organizate la Iaşi”, se arată într-un comunicat al Biroului d epresă al Primăriei Municipiului Iaşi. Pe 11 septembrie 2019, Excelenţa Sa Roelof van Ees, Ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos, şi-a prezentat scrisorile de acreditare Preşedintelui României, Klaus Iohannis.
Noul ambasador al Regatului Ţărilor de Jos, primit de primarul Mihai Chirica la Palatul Roznovanu
Filed in: Administrație, Informațía zilei