3,01 % – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM în luna august

La sfârșitul lunii august 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Iași erau înregistrați 8.858 șomeri (din care 3.948 femei), rata șomajului fiind de 3,01%, în creştere faţă de luna precedentă cu 0,16 pp. Tendinţa ascendentă a ratei şomajului a fost influenţată de înregistrarea absolvenţilor de învăţământ profesional şi universitar în evidenţele AJOFM Iași. Din totalul de 8.858 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Iași, 898 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 7.960 erau beneficiari doar de servicii de ocupare gratuite.

În ceea ce privește mediul de rezidență, 7.426 șomeri provin din mediul rural și 1.432 sunt din mediul urban.

Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel:

Grupa de vârstă Stoc la finele lunii august 2019
          Total 8.858
< 25 ani 1.241
între 25-29 ani 228
între 30-39 ani 1.209
între 40-49 ani 2.306
între 50-55 ani 1.668
peste 55 ani 2.206

Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Iași (32,47%), urmat de cei cu studii primare și fără studii (25,93%), iar 24,60% au absolvit școala profesională sau arte și meserii. Șomerii cu nivel de instruire liceal și postliceal reprezintă 13,12 % din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare sunt 3,88%.

În cursul lunii august 2019 s-au încheiat 835 contracte individuale de muncă ca urmare a acordării serviciilor de asistenţă personalizată de către funcţionarii AJOFM Iaşi.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;