Excelența Sa Dang Tran Phong, Ambasadorul Republicii Socialiste Vietnam în România, a efectuat în cursul zilei de luni , 7 octombrie, o vizită la Primăria Municipiului Iași. La întrevederea cu primarul Mihai Chirica au mai participat Nguyen Hoang Long, secretar secund al Ambasadei, alți patru membri ai Ambasadei, reprezentanți ai Camerei de Comerț și Industrie Iași și ai mediului de afaceri local. „Discuțiile au vizat relațiile de cooperare și prietenie dintre cele două țări, în special în cooperarea economică. Dorim o consolidare a acestor relații nu doar la nivel de guverne, ci și între orașe. În cadrul întâlnirii, Excelența Sa și-a manifestat disponibilitatea de a sprijini demersurile de dezvoltare a Iașului bazate pe cele mai importante atuuri locale, dar mai ales în mediul economic și construcții. De asemenea, Excelența Sa doreşte să sprijine iniţiativa de a demara procedura de înfrățire a orașului nostru cu orașul Hue și de a relua scrisorile cu administrația orașului Hue pentru realizarea acestui obiectiv”, a declarat primarul Mihai Chirica, la finalul întâlnirii. Printre alte subiecte dezbătute s-a numărat, potriivt unui comunicat al Biroului de presă al Primăriei, dezvoltarea sectorului IT din Iași, proiectele de dezvoltare urbană, precum și prezența unui număr mare de studenți prezenți aici, fapt care ar putea sta la baza unei revitalizări a relației din acest sector. Ambasadorul Republicii Socialiste Vietnam va participa marți, 8 octombrie, la o întrevedere cu reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Iași, unde l-a invitat și pe edilul municipiului Iași.