Începând de luni, 7 octombrie, şi până sâmbătă, 19 octombrie, între orele 8.00 și 18.00, echipele Citadin SA vor face reparații, în funcție de condițiile meteorologice, pe strada Amurgului, între bulevardul Dacia și strada Tabacului, informează într-un comunicat, Biroul d epresă al Primăriei. În perioada menționată, se arată în document, traficul rutier pe acest tronson va fi oprit, iar autovehiculele pot circula pe rutele marcate în schițele atașate. În timpul lucrărilor pe tronsonul respectiv va fi asigurat accesul mașinilor de intervenție ale Ambulanței, Poliției, Jandarmeriei și Inspectoratului pentru Situații de Urgență.