Pentru buna organizare a manifestărilor incluse în cadrul ediţiei din acest an a “Sărbătorilor Iaşului” o parte dintre străzile din municipiu vor fi închise total sau parţial circulaţiei autovehiculelor, după cum urmează:
1). duminică, 6 octombrie, ora 24.00 – joi, 17 octombrie, ora 24.00: se va închide circulația rutieră pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, pe tronsonul cuprins între Casa Modei și str. I.C. Brătianu, pentru amplasarea căsuțelor participanților la Târgul de Toamnă;
2). joi, 10 octombrie, ora 24.00 – marți, 15 octombrie, ora 24.00: se închide / restricționează circulația rutieră, în funcție de necesități, pe Splai Bahlui Mal Drept (tronson cuprins între șos. Națională – Spălătoria K9 și Podul Cantemir) și pe Splai Bahlui Mal Stâng (tronson cuprins între str. Gh. Ghibănescu și Podul de Piatră) pentru parcarea autocarelor cu pelerini;
3). joi, 10 octombrie, ora 24.00 – marți, 15 octombrie, ora 24.00: se interzice parcarea autovehiculelor, cu exceptia autocarelor pelerinilor, pe Splai Bahlui Mal Drept (tronson cuprins între șos. Națională – Spălătoria K9 și Podul Cantemir) și pe Splai Bahlui Mal Stâng (tronson cuprins între str. Gh. Ghibănescu și Podul de Piatră) pentru pentru parcarea autocarelor cu pelerini;
4). joi, 10 octombrie, ora 24.00 – marți, 15 octombrie, ora 24.00: se închide circulatia rutieră, în funcţie de necesităţi, pe străzile Col. Langa, G. M. Cantacuzino, Iordachi Lozonschi (Cloşca), Sf. Petru Movilă, stradela Uzinei, Morilor, Alexandru Ipsilanti, Sf. Andrei pentru traseul pelerinilor și amplasarea ecranelor LED;
5) sâmbătă, 12 octombrie, ora 7.00 – miercuri, 16 octombrie, ora 24.00: se închide circulația rutieră pe aleea din fața Palatului Culturii, între liniile de tramvai și str. Anastasie Panu, pentru amplasarea scenotehnicii necesare desfășurării superconcertului care închide Sărbătorile Iașului;
6) duminică, 13 octombrie, orele 7.00 – 15.00: se închide / restricționează circulația autovehiculelor, în funcție de necesități, pe str. Basarabi (tronson cuprins între al. Basarabi și str. Mușatini) și pe aleile limitrofe Bisericii „Sfântul Apostol Toma” pentru sfințirea bisericii;
7) marți, 15 octombrie, orele 15.00 – 24.00: se închide circulația rutieră, în funcție de necesități, pe str. Anastasie Panu și str. Palat, pe tronsonul cuprins între str. Achim Stoia (Moldova Business Center) și str. Sfântul Andrei (Banca Transilvania) pentru desfășurarea superconcertului care închide Sărbătorile Iașului;
8) marți, 15 octombrie, orele 15.00 – 24.00: se închide circulația tramvaielor pe str. Anastasie Panu și str. Palat pentru desfășurarea superconcertului care închide Sărbătorile Iașului.
Poliţia Municipiului Iaşi – Biroul Rutier şi Poliţia Locală Iasi vor lua deciziile privind restricţionarea / inchiderea circulaţiei rutiere în diferite zone, functie de necesitati, pentru buna desfăşurare a evenimentelor incluse în Sărbătorile Iaşului. Autovehiculele vor putea fi parcate pe Splai Bahlui Mal Drept (tronsonul cuprins între spălătoria K9 şi Podul Dimitrie Cantemir), Splai Bahlui Mal Stâng (tronsonul cuprins între str. Gh Ghibănescu și Podul de Piatră), parcarea de la Teatrul Naţional și parcarea de pe str. Agatha Bârsescu. Potrivit reprezentanţilor Primăriei, pentru pelerini sunt organizate trasee de acces către zona centrală a oraşului, după cum urmează:
a). dinspre Vaslui, Albița, Tomești: șos. Bucium – str. Bucium – bd. Metalurgiei – bd. D. Mangeron;
b). dinspre Holboca: str. A. Vlaicu – bd. Chimiei – bd. D. Mangeron – Splai Stâng Bahlui;
c). dinspre Lețcani: DN 28 – șos. Moara de Foc – Gară – bd. N. Iorga – Gara Nicolina – bd. D. Cantemir – Splai Bahlui Mal Stâng – str. Alexandru Ipsilanti;
d). dinspre Popricani, Cârlig: bd. C.A. Rosetti – str. Cucu;
e). dinspre Breazu: bd. Carol I – bd. Independenței;
f). dinspre Ciurea: șos. Nicolina – Podu Roș – Splai Bahlui Mal Drept – bd. T. Vladimirescu – bd. D. Mangeron.