Camera de Comerț și Industrie Iași a publicat lista firmelor din Iași care s-au clasat în Topul Național al Firmelor. Acest clasament este realizat pe baza unei metodologii complexe și unitare la nivel național. Topul Național al Firmelor este organizat de către Camera de Comerț și Industrie a României, în baza clasamentelor furnizate de Camerele de Comerț și Industrie Județene.
„Clasamentul anul, ajuns la cea de a 26-a ediție, fiind realizat pe criterii obiective, reprezintă un reper important pentru mediul de afaceri. Camera de Comerț și Industrie Iași felicită toate companiile care au performat și care au reușit să se claseze în Top 10 la nivel național și le adresăm invitația de a participa la evenimentele de premiere, atât la cel organizat la Iași în 24 octombrie la Pleiada Boutique Hotel, aferent topului județean, cât și la cel organizat la București, în luna noiembrie, aferent topului național. Sunt momente de recunoaștere publică, în lumina reflectoarelor, a muncii și rezultatelor obținute de manageri și echipele din spatele acestora, de care antreprenorii ar trebui să se bucure” a declarat Paul Butnariu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Iași.
Anul acesta, dintre cele 2.953 firme clasate în topul județean, 334 firme s-au clasat în Topul Național, un număr apropiat de cel din anul precedent. 35 firme s-au clasat pe locul 1 la nivel național, 92 firme pe locurile 2-3, iar 207 firme pe locurile 4-10.
Structura pe domenii de activitate se prezintă astfel: 120 firme din servicii profesionale, 99 firme din industrie, 58 firme din comerț, 17 firme din IT și cercetare-dezvoltare, 16 firme din construcții, 13 firme din agricultură și 11 firme din turism și restaurante.
Dintre firmele ieșene clasate în Topul Național, se disting branduri consacrate, precum: Antibiotice, Brikston, Climatherm, Conex Distribution, Coriolan Aur Smarald, Cotnari, DAS, Delphi Diesel Systems Romania, Electra, Fermador, Fiterman Pharma, Proinvest Group, Roton, Sedcom Libris, Sophia Romania, Totalgaz Industrie, Amazon, Arcadia, Arcelormittal, Conduent, Conest, Ecolab, Gemini CAD Systems, Kosarom, Iulius, Rompak, SCC Services, Siorom, Tehnoton, Te-Rox Prod, Xerox sau Zeelandia. Lista completă a firmelor poate fi consultată online site-ul Camerei de Comerț, www.cciasi.ro, în secțiunea dedicată.
„Numărul firmelor ieșene prezente în Topul Național confirmă tendința pe care o arată indicatorii statistici cu privire la evoluția societăților comerciale, respectiv o consolidare a economiei locale, pe ansamblul ei” a completat președintele Camerei de Comerț.
Pregătirile pentru evenimentul dedicat premierii firmelor au intrat în linie dreaptă. Anul acesta, Gala Mediului de Afaceri se va desfășura pe 24 octombrie și va fi găzduită de Pleiada Boutique Hotel, iar la eveniment sunt așteptați să participe antreprenori și manageri de top. Gala Mediului de Afaceri va cuprinde Festivitatea de premiere și Dineul laureaților. De asemenea, în cadrul Galei, va fi lansată oficial ediția din acest an a catalogului Topul Firmelor, precum și cea a Breviarului Economic al Județului Iași. Antreprenorii și managerii care sunt interesați să participe la evenimentul din 24 octombrie, pot accesa detaliile evenimentului pe site-ul Camerei de Comerț, www.cciasi.ro, secțiunea Gala Mediului de Afaceri.
Camera de Comerț și Industrie Iași