Peste 20.000 de persoane la coadă, la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva

Peste 20.000 de persoane formau, vineri seara, rândul credincioşilor care aşteptau să ajungă la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, scoasă dimineaţă din Mitropolie şi aşezată, după un ceremonial religios, pe baldachinul special amenajat în curtea instituţiei. Printre pelerinii care s-au aşezat la coada lungă de câţiva kilometri din spatele Catedralei Mitropolitane se află şi cei aproxiamtiv 7.000 de credincioşi din Voluntari, ajunşi la Iaşi cu 140 de autocare în noaptea de joi spre vineri. “Pentru pelerinii care vin în aceste zile la Iaşi au fost tipărite 100.000 de exemplare din ‘Ghidul pelerinului’, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi, 250.000 de iconiţe plastifiate înfăşându-i pe Sfântul Ierarh Spiridon şi Sfânta Parascheva, două pliante color despre vieţile celor doi sfinţi în câte 10.000 de exemplare fiecare. Toate acestea vor fi distribuite gratuit pelerinilor prezenţi la Iaşi”, a declarat Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Potrivit acestuia, pelerinii care ajung în capitala Moldovei cu trenul sunt preluaţi de la Gară de către echipele de voluntari, care îi îndrumă apoi spre Catedrala Mitropolitană. Ajunşi aici, pelerinii sunt preluaţi de alte echipe de voluntari, care le oferă hrană şi ceai, în cadrul unui program derulat de Biroul de Asistenţă Socială al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Potrivit reprezentanţilor Bisericii, în acest an, în cadrul programului vor fi distribuite 30.000 de pachete care constau în alimente ambalate, patiserie ambalată, ceai cald sau cafea. Până marţi, 15 octombrie, când potrivit programului întocmit de organizatori, racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva urmează să fie dusă înapoi în Catedrala Mitropolitană, pelerinii prezenţi la Iaşi au posibilitatea de a urmări slujbele prin intermediul a şase ecrane uriaşe, amplasate de Primărie.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;