Ateneul Național din Iași, alături de Asociația culturală „Mihai Eminescu” din Viena anunţă lansarea proiectului ADOPTĂ UN TEI, dedicat tuturor celor care iubesc orașul Iași și, care își doresc să contribuie la crearea unui mediu sănătos pentru generațiile viitoare. “Ne propunem, prin prezentul proiect, atât o creștere a conștientizării ieșenilor cu privire la poluarea pe care zilnic o generăm cât și, o diminuare a efectelor negative ale acesteia, prin realizarea unui act simbolic, de plantare a 100 de tei ornamentali”, afirmă iniţiatorii proiectului. Brandul Iașului este legat și de „TEI”, având în acest sens, în Parcul Copou, pe lângă cel mai vechi monument din România, respectiv, Obeliscul cu lei și un arbore impresionant, de aproximativ 540 de ani, cunoscut drept „Teiul lui Eminescu”. Arborele, asociat istoric cu poetul Mihai Eminescu, reprezintă unul dintre cei mai importanți arbori monument din România și constituie un simbol pentru orașul Iași. Chiar dacă, în timp, teiul a suferit tratamente majore, el a reușit să supraviețuiască datorită unui fenomen biologic rar, care a permis unor rădăcini adventive să crească prin interiorul trunchiului putrezit, pătrunzând în pământ. Cumva, extrapolând, ideea că putem să găsim resursele în noi înșine pentru schimbările pe care dorim să le vedem în lume, justifică și mai mult alegerea teiului ca fiind arborele care să reprezinte campania noastră. Iubirea pentru tei, pentru frumos, mediu sănătos, turism cultural și nu numai, alături de dorința echipei Ateneului Național din Iași de a celebra într-o formă inedită sărbătorirea celor 100 de ani de la inaugurarea Societății Ateneului, stau ca justificare pentru inițiativa civică în care ne dorim să vă invităm să ne fiți parteneri. „Adoptă un tei” reprezintă un îndemn pentru toți cei care își doresc să își stabilească „rădăcini” în orașul Iași, de care să își amintească mereu cu drag și emoție, considerând astfel că prin implicarea în acest proiect, nu este încurajată doar o plantare de arbori, ci infinit mai mult – o „adopție” a viitorilor tei (simbol) ai Iașului. Concret, iubitorii Iașului sunt invitați să contribuie financiar la achiziționarea unui număr de 100 de tei ornamentali, accesând linkul către Campania de strângere de fonduri este desfășurată pe Facebook, la adresa (https://www.facebook.com/donate/1723459357798170/1350681521764583/), să transmită propunerile lor pentru zonele din oraș unde și-ar dori să aibă teii plantați, să participe în data de 16 noiembrie la plantarea celor 100 de tei şi, nu în ultimul rând, să-şi assume rolul de „părinte” pentru teiul sau teii pe care îi achiziționează (adică să îl verifice periodic, să ne transmită dacă sunt necesare intervenții de curățare, toaletare sau alte tratamente). “Proiectul are în vedere o continuitate anuală și, poate, o răspândire națională a exemplului de bună practică, motivând și alte comunități să intervină activ, alături de autoritățile administrativ-teritoriale, pentru îmbunătățirea calității vieții din mediile urbane”, subliniază iniţiatorii proiectului.