Preşedintele Organizaţiei Judeţene Iaşi a ALDE, deputatul Varujan Vosganian, a dat publicităţii o listă cu 12 proiecte de dezvoltare a Iaşului, care în opinia sa trebuie incluse în programul viitorului govern. “Aceste proiecte nu sunt noi. Ele se află, toate, în derulare, în diverse faze mai mult sau mai puțin incipiente, numai că viitorul lor este incert, procedurile sunt întârziate și scadențele amânate, mereu se nasc noi obstacole birocratice, capacitatea managerială a administrației este redusă și voința politică nu este asumată cu suficientă determinare. Într-o formă apropiată, am prezentat acest set de proiecte fostului Guvern, solicitând crearea unei echipe ministeriale pentru realizarea lor și o monitorizare strictă a îndeplinirii diferitelor faze procedurale. Am prezentat, de altfel, aceste lucruri în conferințele de presă susținute la Iași. Învestirea unui nou Guvern, ca o consecință a adoptării de către Parlament a moțiunii de cenzură, este un bun prilej pentru a readuce în dezbatere aceste proiecte ale județului Iași și de a solicita viitorului Guvern să și le asume, adăugându-le, desigur, altele pe care le crede de cuviință”, afirmă deputatul Varujan Vosganian. Cele 12 proiecte propuse de ALDE sunt următoarele:
- Urgentarea procedurilor preliminare pentru construirea căii ferate rapide București – Pașcani, cu ramificații spre Iași și Suceava, destinată transportului de pasageri;
2. Urgentarea procedurilor preliminare pentru modernizarea căii ferate existente București – Pașcani cu ramificații spre Iași și Suceava, destinată, îndeosebi transportului de mărfuri;
3. Demararea construirii drumului expres Botoșani – Târgu Frumos;
4. Finalizarea procedurilor preliminare și demararea construcției tronsonului de autostradă Ungheni – Iași – Târgu Neamț;
5. Asigurarea finanțării pentru continuarea construirii Variantei Ocolitoare Sud a Municipiului Iași;
6. Finalizarea procedurilor preliminare pentru construirea Variantei Ocolitoare Nord a Municipiului Iași, parte integrantă a tronsonului de autostradă Târgu Neamț – Iași – Ungheni;
7. Reintroducerea în Programul de Guvernare a construirii unui sediu pentru Opera din Iași, obiectiv asumat prin programul guvernamental dedicat Centenarului Marii Uniri, dar abandonat ulterior, atât de administrația centrală cât și locală;
8. Finalizarea lucrărilor privind readucerea la capacitate a Institutului de Boli Cardiovasculare, puternic afectat de incendiul din primăvara anului 2018;
9. Finalizarea procedurilor preliminare și demararea construcției Spitalului Regional de Urgență Iași.
La acestea se adaugă următoarele proiecte care, fără să aibă o suprapunere teritorială, sunt foarte importante pentru Județul Iași:
- Urgentarea procedurilor preliminare pentru modernizarea, în regim de autostradă, a șoselei Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Roman – Suceava – Siret, cu realizarea variantelor ocolitoare pentru localitățile de pe traseu;
11. Urgentarea procedurilor preliminarea pentru includerea, odată cu 2021, în proiectul Connecting Europe Facility, a drumului expres București – Tișița – Albița;
12. Urgentarea procedurilor preliminare pentru construirea tronsonului de autostradă Târgu Neamț – Târgu Mureș.
“Precum se poate observa, pentru anul 2020 nu sunt necesare finanțări considerabile, cea mai mare parte a acestor proiecte fiind abia în fața procedurilor preliminare (studiu de prefezabilitate, studiu de fezabilitate, proiect tehnic, licitații etc.). Desigur că acestor proiecte, aflate în curs, li se pot adăuga altele noi și necesare, cum ar fi, de pildă, modernizarea Aeroportului Iași. E nevoie, însă, de o abordare coerentă, managerială, astfel încât proiectele aflate în faza preliminară să intre cât mai repede în execuție și, într-un orizont previzibil, să poată fi finalizate iar celor noi să li se găsească cel mai potrivit conținut și cel mai eficient parcurs”, a mai spus, în încheiere, deputatul Varujan Vosganian, preşedintele Organizaţiei Judeţene Iaşi a ALDE.