Comisia teritorială de avizare a documentaţiilor de evaluare a stării de siguranţă în exploatare a barajelor din categoriile de importanţă C şi D pentru zona Moldova s-a întrunit săptămâna trecută într-o şedinţă de lucru la Galați, pe ordinea de zi a întâlnirii fiind supuse analizei documentaţiile tehnice de expertiză pentru evaluarea stării de siguranță în exploatare pentru un număr total de 28 lucrări, toate primind aviz favorabil. „Comisia teritorială Moldova are ca scop avizarea documentaţiilor de expertiză la micile baraje aflate în toate etapele de realizare şi de exploatare a acestora – proiectare, execuţie, exploatare, postutilizare, conservare sau dezafectare – de pe raza teritorială a Administraţiilor Bazinale de Apă Prut – Bârlad, Iaşi și respectiv Siret, Bacău. La şedinţele de avizare organizate la Galați au participat membrii comisiei de avizare stabiliți prin Ordinul Ministrului Apelor și Pădurilor nr. 597/13.06.2017”, a declarat Andreea Poenaru, purtătorul de cuvânt al Administrației Bazinale de Apă (ABA) Prut-Bârlad. În Registrul Național al Barajelor din România (REBAR) sunt inventariate 615 de lucrări pentru zona aferentă Comisiei Teritoriale de avizare “Moldova” (baraje de retenție, iazuri de decantare, depozite de deșeuri, lucrări hidrotehnice speciale) aflate sub incidența legislaţiei specifice domeniului siguranţei barajelor. Circa 58,2% din aceste lucrări sunt, în prezent, autorizate din punct de vedere al siguranţei. “Din păcate, un procent de cca. 41,7% reprezintă lucrările neautorizate. Obiectivele neautorizate sunt deţinute, de regulă, de societăţi aflate în insolvenţă, diferite alte entităţi comerciale private (societăţi comerciale, persoane fizice autorizate, asociaţii familiale etc.) şi au termen de conformare permanent, stabilit de entităţile competente. O situație deosebită se înregistrează în cazul autorităților locale, cu dificultăți în asigurarea resurselor financiare și umane necesare administrării în siguranță a acestor mici baraje”, a precizat Andreea Poenaru. Administrațiile Bazinale de Apă Prut – Bârlad și Siret realizează permanent controale, prin Inspecţiile Bazinale a Apelor, iar în urma acestor acțiuni se stabilesc măsuri și planuri de conformare. De asemenea, se aplică sancțiuni pentru nerespectarea legislației în vigoare din domeniul siguranței barajelor și gospodăririi apelor. Situaţia autorizării s-a ameliorat în special în ultimii doi ani, astfel că procentul barajelor neautorizate scade semnificativ. Este un fapt îmbucurător că la şedinţa de avizare din 10-11 octombrie 50% dintre baraje (14 baraje) au fost autorizate pentru prima oară. “Pentru remedierea problemelor care se manifestă în legătură cu autorizarea micilor acumulări, de importanţă locală, la nivelul Administraţiei Naţionale “Apele Române” (ANAR) a fost propus un plan de măsuri pentru o perioadă de timp de 2 – 3 ani, care să cuprindă programe de etapizare pentru fiecare acumulare în parte, prin care deţinătorii/administratorii micilor amenajări să fie obligaţi să se conformeze prevederilor legislaţiei naţionale din domeniul siguranţei barajelor şi gospodăririi apelor, atât prin autorizarea barajelor cât şi prin realizarea măsurilor şi lucrărilor de punere în siguranţă a barajelor cu deficienţe. Specialiștii Ministerului Apelor și Pădurilor (MAP)și ai instituțiilor aflate sub coordonarea sa monitorizează în permanență situația tuturor barajelor din România. În contextul unui patrimoniu naţional de peste 2200 de baraje, având o vârstă medie de 40-50 ani, dar şi al proceselor asociate schimbărilor climatice, cu manifestări din ce în ce mai frecvente a unor fenomene hidro-meteorologice extreme, MAP, ANAR și toate celelalte instituții subordonate din domeniul apelor depun eforturi susținute şi constante cu scopul de a asigura protejarea populaţiei, a bunurilor acestora, a obiectivelor socio-economice, a valorilor de patrimoniu, a naturii”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al ABA Prut-Bârlad.
Starea de siguranţǎ în exploatare a barajelor hidrografice din zona Moldovei, evaluate de specialişti
Written by admin_ |
October 14, 2019
|
Comments Off on Starea de siguranţǎ în exploatare a barajelor hidrografice din zona Moldovei, evaluate de specialişti
Filed in: Administrație, Informațía zilei