Evenimente culturale în cadrul proiectului „Toamnă Româno-Italiană”

Asociaţia Universul Prieteniei Iaşi-România, în parteneriat cu Federaţia Organizaţiilor Româneşti din Italia (F.O.R.I.), cu patronajul Ambasadei României în Republica Italiană, organizează duminică, 20 octombrie 2019, ora 15, la „Medina Roma Arte”,  Via Angelo Poliziano, 32-34-36, Roma, lansarea:

–  volumului „Acorduri lirice româneşti/ Accordi lirici rumeni”, coordonator Marioara Vişan – antologie de poezie, bilingvă, româno-italiană, în care se regăsesc 33 de scriitori români stabiliţi în Italia;

–  a două volume de poezie, bilingve, româno-italiană „ (Lecția de abis / La lezione d’abisso”, autor Daniel Corbu; „Diamante”, autor Marioara Vişan);

–  un volum de interviuri cu mari personalităţi ale vieţii culturale ieşene, având ca subiect de discuţie „prietenia” („Taifas… cu prietenii”, autor Rodica Rodean).

Evenimentul se  desfăşoară în cadrul proiectului „Toamnă Româno-Italiană”-Ediţia, a IV-a şi are ca scop încurajarea dialogului cultural, promovarea limbii române, a culturii şi spiritualităţii naţionale oferind astfel o identitate familiilor stabilite în Italia.

Sunt invitaţi scriitorii Valeriu Barbu şi  Giuseppe Tacconelli, iar Lidia Popa şi Marioara Vişan vor modera evenimentul.

Vernisajul unei expoziţii colective a artiştilor plastici Giusy Matalliano, Maestro Mario Grasso, Elena Boato şi  Silvana Roberto şi un recital de vioară în interpretarea lui Andrei Paiu, vor completa întâmplarea culturală.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;