Începând de luni, 21 octombrie, şi până miercuri, 23 octombrie, între orele 6.45 și 19.00, în funcție de condițiile meteorologice, constructorii contractați de Primăria Municipiului Iași vor face lucrări de modernizare, constând în turnarea straturilor de mixtură asfaltică, pe aleea Strugurilor, între pozițiile kilometrice 0+000 metri și 0+900 metri. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, în perioada menționată, accesul pe tronsonul menționat din aleea Strugurilor va fi permis doar pentru autovehiculele de intervenție (poliție, ambulanță, pompieri etc.). Lucrările de modernizare a aleii Strugurilor fac parte dintr-un proiect care include și strada Strugurilor și aleea Tudor Neculai. „Modernizarea arterelor rutiere menționate constă în realizarea unei îmbrăcăminţi din mixturi asfaltice cilindrate la cald, corectarea profilului longitudinal şi transversal al străzilor, amenajarea de rigole pentru asigurarea scurgerii apelor pluviale, refacerea trotuarelor, montarea bordurilor, precum și aducerea la cotă a căminelor de canalizare și a gurilor de scurgere”, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Primăriei. Aleea Tudor Neculai are o lungime de 2.212,06 metri, strada Strugurilor de 1.487,85 metri, iar aleea Strugurilor de 2.192,12 metri. Lucrările sunt executate de asocierea SC Conest SA – SC Mecon Iași SRL în cadrul unui contract în valoare de 15.453.258,15 lei, fără TVA (18.389.377,2 lei, cu TVA).
Lucrări de modernizare și restricții de circulație pe aleea Strugurilor
Filed in: Administrație, Informațía zilei