Reparații și restricții de circulație pe strada Orientului

Începând de miercuri, 23 octombrie, şi până joi, 31 octombrie, între orele 8.00 și 18.00, echipele Citadin SA fac reparații, în funcție de condițiile meteorologice, pe strada Orientului, între strada Pantelimon-Halipa și strada Egalității. În perioada menționată traficul rutier pe acest tronson este restricționat. În timpul lucrărilor pe tronsonul respectiv va fi asigurat accesul mașinilor de intervenție ale Ambulanței, Poliției, Jandarmeriei și Inspectoratului pentru Situații de Urgență, anunţă municipalitatea. În altă ordine de idei, în cursul zilei de miercuri, 23 octombrie, Citadin SA a efectuat reparații pe strada Sf. Theodor, strada Hlincea, parcarea din zona Casei Modei, bulevardul Carol I, strada Amurgului, șoseaua Tudor Neculai, șoseaua Moara de Foc și la stațiile de autobuz de pe bulevardul Dacia, iar la noapte va face marcaje rutiere pe bulevardul Tudor Vladimirescu și reparații la pasajul CF Galata.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;