Români şi ucraineni în lumina istoriei, simpozion găzduit de Muzeul Unirii

Despărțământul „Mihail Kogălniceanu” Iași al Asociațiunii pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA), în parteneriat cu Filiala Iași a Comitetului Român pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii (CRIFST) al Academiei Române și Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, organizează în perioada 26 octombrie – 2 noiembrie simpozionul „Români și ucraineni în lumina istoriei. Identitate și controverse la porțile Europei”. Simpozionul își va desfășura lucrările la Iași, Suceava și la Cernăuți, fiind continuat cu întâlniri cu românii din Ucraina și Republica Moldova, workshop-uri, vizite comemorative și de documentare în Herța, Cristinești, Hotin, Camenița (Ucraina) și Dondușeni și Ocnița (Republica Moldova). În cadrul acestei manifestări, organizatorii își doresc să reitereze problemele culturale și istorice ale românilor din Ucraina, dar și ale ucrainenilor, în noul context istoric. În egală măsură se urmărește și o apropiere științifică și culturală a românilor aflați în cele trei state: România, Ucraina și Republica Moldova. De aceea, lucrările simpozionului se vor desfășura în limba română, iar la acestea vor participa cercetători, cadre didactice universitare și oameni de cultură din toate cele trei state amintite anterior. Deschiderea lucrărilor va avea loc duminică, 27 octombrie, la ora 10.00, la Muzeul unirii din Iaşi.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;