5:32 pm - Sunday November 24, 4069

Antibiotice, în topul celor mai performante companii

Compania Antibiotice își menține poziția de lider în topul firmelor ieșene – categoria Industrie – întreprinderi foarte mari – produse farmaceutice, realizat de Camera de Comerț Iași. Alături de trofeu, în cadrul galei din 24 octombrie 2019, Antibiotice a primit și diploma de excelență pentru clasarea pe podiumul local timp de 10 ani consecutiv. Mai mult, Antibiotice își păstrează locul 1, la aceeași categorie și în Topul Național al Firmelor realizat de Camera de Comerț și Industrie a României.

Aceste premii, ne onorează. Compania Antibiotice se clasează de peste 20 de ani în elita firmelor românești și este premiată pentru excelența în afaceri, pentru performanța de a fi devenit cel mai important producător român de medicamente generice și cred că, cel mai important pentru noi, pentru starea de sănătate pe care am adus-o milioanelor de oameni din întreaga lume timp de peste șase decenii. Suntem mândri că, atât la nivel național cât și internațional, am reușit să ne menținem și mulțumesc pentru aceasta întregii noastre echipei de profesioniști”, a declarat ec. Ioan Nani, Director General al companiei.

Ca în fiecare an, Topul Național al Firmelor, considerat barometru al performanței în afaceri, analizează performanțele companiilor din șapte domenii de activitate în baza unei metodologii complexe de ierarhizare și a indicatorilor de financiari și de performanță obținuți în anul 2018.

În pragul aniversării a 64 de ani de continuitate și performanță, dincolo de recunoașterea câștigată la nivel global, brandul Antibiotice rămâne dedicat misiunii sale – a face medicamentele valoroase terapeutic accesibile pacienților și profesioniștilor din domeniul sănătății.

Performanța Antibiotice SA a fost recunoscută de-a lungul timpului prin numeroase distincții precum: Trofeul “Standard de Referință USP” pentru substanța activă Nistatină (United States Pharmacopeia), medalii de aur câștigate la Expoziția Europeană a Creativității și Inovării – EUROINVENT, pentru două invenții realizate pe baza cercetărilor în domeniul dezvoltării produselor farmaceutice, Trofeul pentru cel mai dinamic producător-exportator român (Asociația Națională a Exportatorilor și Importatorilor din România) sau Ordinul “Meritul Industrial și Comercial” în grad de Comandor conferit de Președinția României.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;