Spectacolul ”Giselle”, în premieră la Opera Națională Română din Iași

Opera Națională Română Iași anunță premiera spectacolului Giselle, balet romantic în două acte, muzica de Adolphe Charles Adam, libretul de Jules-Henri Vernoy de Saint-Georges și Théophile Gautier, coregrafia clasică rusă adaptată de Mihail Motovilov. Reprezentațiile vor avea loc pe 13 și 16 martie 2013, de la ora 18.30, în Sala Mare a Teatrului Național Iași. Ambele spectacole sunt considerate premiere, întrucât pe scenă vor evolua distribuții diferite. Maeștri de balet sunt Mihail Motovilov, Dorina Cotorobai și Sergiu Cotorobai, costumele sunt realizate de Maria Rodica Eșanu, iar decorul îi aparține lui Cătălin Târziu. Premiera spectacolului Giselle a avut loc la Theatre de l’Academie Royal de Musique din Paris, la data de 28 iunie 1841. Coregrafia Jean Coralli și Julles Perrot. Scenografia Pierre Cicerri, în rolul titular Charlotta Grissi. O versiune revăzută a coregrafiei inițiale aparține lui Marius Petipa, pentru premiera baletului la Teatrul Mariinsky din Petersburg (1887). Data apariției acestui balet marchează una dintre cele mai importante etape ale istoriei spectacolului coregrafic romantic. Mai ales prin coregrafia lui Marius Petipa, baletul Giselle, pentru care Adolphe Adam a scris o partitură nu lipsită de calități ale melodicii și varietății ritmice a dansurilor de caracter, a devenit, așa cum spunea Serge Lifar, o muzică destinată privirii. (Grigore Contantinescu, Iosif Sava, Daniela Caraman Fotea, Ghid de balet, Editura muzicală, 1973) Premiera la Iași a avut loc la data de 18 noiembrie 1967, fiind primul spectacol dirijat de maestrul Corneliu Calistru la Opera de Stat Iași, regia și coregrafia Vasile Marcu, scenografia George Doroșenco. Adolphe Adam este un muzician prin excelență dansant, ca dovadă numărul mare de balete pe care le-a compus, în total 14, cel mai bun rămânând Giselle. Contemporan cu Donizetti, el compune pentru public, pentru director, pentru prima donna, nu pentru el însuși, nu ca un geniu care crează numai pentru că simte nevoia de a crea. Muzica pentru Adam este o profesiune nu o credință. Muzica baletului Giselle este în întregime originală, lucru rar pentru epoca sa, când toți compozitorii de balete se inspirau din Haydn și Mozart. (George Doroșenco, scenograf, din programul de sală al stagiunii 1967-1868, Opera de Stat Iași) Prețul unui bilet este de 30 lei stal / 20 lei balcon / 50 lei loja. Informații și rezervări la Agenția Operei, telefon 0332.888.448, e-mail bilete@operaiasi.ro.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;