Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, Muzeul Bucovinei Suceava și Liceul Teoretic „Ion Neculce” Târgu Frumos, organizează în perioada 29 octombrie 2019 – 19 ianuarie 2020 expoziția „Lighioane și animale fantastice. Reprezentări din preistorie până în Evul Mediu”. Prin acest demers expozițional, organizatorii își propun să evidențieze valențele simbolice atribuite animalelor de-a lungul timpului, dorindu-și să prezinte vizitatorului un fragment din imaginarul oamenilor din trecut. Relația omului cu necuvântătoarele a avut, de-a lungul istoriei, un caracter deosebit de complex, diferitele comunități umane relaționând cu animalele în moduri diverse. În afară de rolul jucat în alimentație, care rămâne o constantă de-a lungul timpului, modul în care ființa umană a interacționat cu lumea animală este caracterizat de o serie întreagă de atitudini. În momente diferite ale istoriei, necuvântătoarele au fost o amenințare pentru grupurile umane sau au jucat rolul de companion, au participat la construirea relațiilor sociale fiind privite ca avere sau conferind prestigiu, au fost apreciate pentru „puterile”/ abilitățile lor fizice, fiind investite cu virtuți totemice și simbolice. Animalele au fost astfel legate de diferite activități religioase sau au reprezentat ființe divine, constituind chiar o componentă importantă a modului de explicare și ordonare a vieții, cu funcții importante în miturile care explicau „funcționarea” lumii. Sălbatic sau domesticit, animalul constituie, încă de la începuturi, o sursă de inspirație pentru om. Expoziția poate fi vizitată cu biletul aferent Muzeului de Istorie a Moldovei (16 lei, preț întreg/ 8 lei pentru pensionari/ 4 lei pentru elevi și studenți, gratuit pentru elevii sub 18 ani, în vacanțele școlare).
Expoziţia „Lighioane și animale fantastice. Reprezentări din preistorie până în Evul Mediu”
Filed in: Cultură, Informațía zilei