Primăria a reziliat contractul cu firma italiană care se ocupă cu reabilitarea clădirii Spitalului Clinic de Recuperare, urmând să scoată din nou la licitaţie lucrările, a anunţat luni, 28 octombrie, primarul Mihai Chirica, într-o conferinţă de presă. Potrivit acestuia, lucrările vizau reabilitarea etajelor 3,4 şi 5 ale clădirii, valoarea contractului fiind de 3,1 milioane de lei, fără TVA. În altă ordine de idei, şeful municipalităţii ieşene a anunţat că în cadrul şedinţei ordinare de joi, de la ora 13.00, consilierii locali urmează să supună la vot introducerea semaforizării pentru două intersecţii din cartierul Metalurgie. „Este vorba despre intersecţia de la podul Metalurgiei şi, respectiv, de cea de la capătul cartierului, în zona TEPRO. Pentru prima lucrare, valoarea proiectului este de 220.000 de lei, fără TVA, iar pentru cea de-a doua de 527.000 de lei, fără TVA. Introducerea celor două semaforizări se impune, ca urmare a creşterii fluxului de automobile din cele două zone”, a spus primarul. Tot în cadrul şedinţei de joi, aleşii loclai urmează să supună spre aprobare indicatorii tehnico-economici pentru proiectul care prevede iluminatul arhitectural al Palatului Roznovanu (sediul Primăriei), investiţie a cărei valoare se ridică la 498.000 de lei, fără TVA. Tot pe ordinea de zi a şedinţei de joi se află şi proiectul privind alocarea unui spaţiu al SC Termoservice SA pentru Editura Junimea, care urmează să fie transformat în depozit de carte. Nu în ultimul rând, aleşii locali urmează să aprobe acordarea titlului de Cetăţean de onoare (post mortem) al municipiului Iaşi academicianului Teodor Dima.
Primăria a reziliat contractul cu firma care executa lucrările de reabilitare a Spitalului de Recuperare
Filed in: Administrație, Informațía zilei