Meşteri populari din România și Republica Moldova vor fi prezenți pe Esplanada Palatului Culturii din Iași în perioada 8 – 10 noiembrie, la cea de-a XII-a ediție a manifestării cultural-interactive „Meşteri şi meşteşuguri tradiţionale din Moldova”. Evenimentul este organizat de Asociaţia „ART – Meşteşugurile Prutului” – Iaşi și Primăria Municipiului Iași, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, Asociația ROIS (Ready to Open Intercultural Spaces), Asociaţia Dialog Pentru Dezvoltare – Iași, Asociația Societăților Imobiliare din Moldova (ASIM), Centrul de Informare Turistică Iași. „Pe parcursul celor trei zile, publicul este invitat să redescopere în expoziția cu vânzare obiecte meşteşugăreşti autentice, realizate de circa 40 de meşteri populari veniți la Iași din diferite zone etnografice ale țării, cu precădere din Moldova și Republica Moldova”, precizează organizatorii, într-un comunicat. Sâmbătă, 9 noiembrie, vizitatorii sunt invitați să participe la ateliere de olărit, pictură icoane, cioplitură lemn, încondeiere ouă, împletituri din fibre vegetale, ţesături. Atelierele sunt destinate atât copiilor, cât şi adulţilor, iar elevii premiați la taberele și atelierele de creație populară desfășurate de Asociaţia „ART – Meşteşugurile Prutului”, în cadrul programelor educaționale derulate în parteneriat cu școli și ONG-uri, vor fi prezenți la această ediție, în calitate de ucenici.
„Meşteri şi meşteşuguri tradiţionale din Moldova”, pe esplanada Palatului Culturii
Filed in: Cultură, Informațía zilei