5:32 pm - Tuesday November 24, 4426

CPHI Worldwide 2019 – noi oportunități de afaceri pentru Antibiotice

În perioada 5-7 noiembrie, la Frankfurt, compania Antibiotice este prezentă la târgul CPhI Worldwide 2019 (Convention on Pharmaceutical Ingredients), cel mai important eveniment global al industriei farmaceutice ce reunește peste 2500 de expozanți din toată lumea, anul acesta fiind așteptați peste 45.000 de vizitatori. Acest eveniment de anvergură reprezintă o oportunitate deosebită de consolidare a business-ul, de a afla noutățile și tendințele industriei farmaceutice dar și de a întâlni cei mai importanți jucători din această industrie.

Echipa Antibiotice și-a planificat întâlniri ferme cu peste 170 de parteneri de afaceri împreună cu care se vor discuta acțiunile necesare pentru valorificarea capabilităților de cercetare și infrastructură de producție de pe platforma companiei, în vederea dezvoltării și securizării afacerii pe termen mediu și lung.

În anii 2020 nu mai există granițe, iar companiile sunt prezente peste tot în lume cu produsele lor. Pentru a ne susține planul nostru de dezvoltare în perspectiva următorilor 10 ani, trebuie să fim mereu în contact cu partenerii de afaceri, fapt pentru care este necesar să fim prezenți în asemenea medii unde consolidăm afaceri pe termen lung cu colaboratorii noștri tradiționali și ne facem cunoscuți unor potențiali parteneri. Suntem preocupați să ne dezvoltăm reciproc business-urile, să venim în întâmpinarea nevoilor partenerilor dar și să validam susținerea lor în dezvoltarea planurilor noastre de viitor”, a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice.

Participarea din acest an, a șaptesprezecea consecutivă la acest târg internațional, alături de elita pieței farmaceutice mondiale, vizează consolidarea poziţiei Antibiotice în teritoriile strategice, identificarea de noi pieţe de desfacere atât pentru substanţa activă Nistatină, pentru care compania este lider mondial cât şi pentru cele 70 de produsele finite înregistrate pe piețele externe, reconfirmarea relaţiilor comerciale cu furnizorii de materii prime precum şi identificarea de noi surse de aprovizionare.

Antibiotice își propune să devină și pe plan internațional un producător consacrat pentru produse topice (dermatologice) și în același timp este constant preocupată de a rămâne lider pentru produsele sterile (soluții și pulberi sterile injectabile) și substanța activă Nistatină. În acest sens, conceptele de afaceri promovate în cadrul târgului CPHI Worldwide 2019 vizează portofoliul Hospital & Partners, portofoliul de produse dermatologice, cardiologice, produse pentru Calitatea vieții și Sănătatea Femeii precum și Nistatina.

În prezent, Antibiotice se orientează spre identificarea și originalizarea acelor teritorii internaționale comparabile cu piața din România, care folosesc aceleași mecanisme, au aceleași tipuri de produse, aceleași programe pentru hospital și retail, pentru a găsi o expresie comună în aceste teritorii. Urmărind acest principiu și fiind preocupată constant de facilitarea accesului unui număr cât mai mare de pacienți la produsele din portofoliul său, Antibiotice dezvoltă o rețea de reprezentanțe comerciale operaționale, teritorii ATB, în Republica Moldova, Vietnam, Ucraina și Serbia (Office), generând o creştere sustentabilă pe termen lung a afacerilor companiei.

 Antibiotice pe pieţele externe:

  • Lider Mondial în producția de Nistatina, Standard internațional de referință USP. Principala piață de export este SUA;
  • 35 milioane USD vânzări estimate a fi realizate la export la finele anului 2019;
  • 34% din valoarea cifrei de afaceri a fost realizată în 2018 pe piețele internaționale;
  • Parteneri de afaceri în peste 70 de ţări de pe toate continentele;
  • Reprezentanțe comerciale operaționale în Vietnam, Ucraina, Republica Moldova și Serbia (Office)
  • Certificări şi autorizări recunoscute la nivel internaţional:

–        autorizare din partea organismului de reglementare a medicamentului din SUA (FDA) pentru substanţa activă Nistatină şi produse injectabile;

–        certificat de Conformitate cu Farmacopeea Europeana (CoS) pentru Nistatină;

–        certificat de Bună Practică de Fabricaţie (GMP) pentru toate fluxurile de fabricaţie.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;