Klaus Iohannis s-a situat pe primul loc în judeţul Iaşi în privinţa numărului de voturi valabil exprimate în primul tur al alegerilor prezidenţiale desfăşurate duminică, candidatul PNL fiind votat de 36,4% dintre ieşeni. Acesta este urmat de Viorica Dăncilă (PSD) cu 21,6% şi Dan Barna (Alianţa 2020 USR – PLUS) cu 17,8%. Concret, Iohannis a obţinut 119.941 de voturi de la electoratul ieşean, în timp ce Viorica Dăncilă 70.548 de voturi, iar Dan Barna 59.048 de voturi. Pe locul patru s-a sistuat candidatul independent Mircea Diaconu, susţinut de Pro România şi ALDE (9,5%), cu 31.500 de voturi, urmat, pe locul cinci, de candidatul PMP Theodor Paleologu (7,8%) cu 25.942 voturi. În continuare se situează Ramona Ioana Bruynseels (2,59%) – 8.495 voturi, Alexandru Cumpănaşu (1,51%) – 4.981 voturi, Cătălin Ivan (0,74%) – 24.038 voturi, Viorel Cataramă (0,50%) – 1.667 voturi, Bogdan Stanoevici (0,41%) – 1.351 voturi), Sebastian Popescu (0,37%) – 1.232 voturi, Ninel Peia (0,35%) – 1.166 voturi, John Ion Banu (0,31%) – 1.029 voturi) şi Kelemen Hunor (0,27%) – 904 voturi. La alegerile prezidenţiale de duminică, la urne s-au prezentat 335.888 de de ieşeni cu drept de vot (43,21%), dintre care 284.072 au votat pe listele permanente, 49.169 pe listele suplimentare, în timp ce 2.647 au solicitat urna mobilă. Numărul total de voturi valabil exprimate a fost de 330.422, în timp ce număruol voturilor nule a fost de 5.341.