Colegiul Național „Emil Racoviță” din Iași aniversează în aceste zile 55 de ani de existenţă, motiv pentru care în perioada 11 – 15 noiembrie, conducerea acestei instituţii de învăţământ marchează evenimentul printr-o serie de activități diverse, interesante și educative. Deschiderea festivă a Zilelor Colegiului „Racoviță” a avut loc luni, 11 noiembrie, eveniment la care a participat și primarul municipiului Iași, Mihai Chirica. Marți după-amiază se va desfășura „Balul Bobocilor”, ediția 2019, prilej de afirmare a talentului, spontaneității, frumuseții și, nu în ultimul rând, a personalității liceenilor de clasa a IX-a. „În celelalte zile ale săptămânii vor fi organizate evenimente care au devenit, în timp, repere cunoscute și apreciate în cadrul colegiului, cum ar fi concursul „Urmașii lui Racoviță”, spectacolul-concurs „După-amiaza de teatru” sau concertul „Acordurile toamnei”. O activitate cu tradiție este întâlnirea aniversară „Arc peste timp”, la care vor participa cadre didactice de azi și de ieri, elevi și absolvenți de succes ai colegiului, într-un dialog deschis și autentic. Ideile și inițiativele elevilor și ale profesorilor se vor concretiza și în alte activități care vor reuni în mod atractiv diferite domenii ale cunoașterii și ale artei. Astfel, concursurile de matematică („Leris”) și de informatică („Bebras”) se vor desfășura alături de cel de creativitate („Lumea descoperită altfel…”), vizionările de film și spectacolele își vor găsi locul alături de vizite tematice specializate („Inovație în IT”, „Robotică, drone și imprimante 3D”)”, precizează reprezentanţii Colegiului Naţional „Emil Racoviţă” într-un comunicat de presă. Potrivit documentului, nu vor lipsi nici activitățile cu impact educativ, care vor aduce în atenția elevilor aspecte ale vârstei lor: „Ora de net”, „Educație financiară”, „Comportament responsabil”. Seria manifestărilor dedicate Zilelor Colegiului „Racoviță” se va încheia, ca în fiecare an, cu Conferința Națională IașiMUN. Ajunsă la a XI-a ediție, conferința constă în dezbateri academice derulate în limba engleză exclusiv, după modelul Organizației Națiunilor Unite.
Colegiul Național „Emil Racoviță” aniversează 55 de ani de existență
Filed in: Educație, Informațía zilei