Începând din această seară, vremea în judeţul Iaşi va intra într-o perioadă de răcire accentuată, fiind așteptate precipitații însemnate cantitativ. Potrivit meteorologilor, începând cu seara zilei de mâine sunt posibile precipitații mixte ce pot determina depuneri de polei. Vineri și sâmbătă, temperaturile se vor situa sub valorile specifice acestei perioade a anului, iar vântul se va intensifica, ajungând la viteze de 45-55 km/h. În următoarele trei zile, mercurul din termometre ar putea coborî noaptea până la minus 2 minus 3 grade Celsius, în timp ce ziua, temperatura maximă nu va mai depăşi plus 8 plus 9 grade. După data de 25 noiembrie, vremea se va încălzi uşor.