La invitația companiei Antibiotice, vineri, 29 noiembrie 2019, o delegație din Serbia formată din profesioniști din domeniul sănătății: profesori, doctori, farmaciști, directori de spitale precum și reprezentanți ai celor mai importanti distribuitori din Serbia, a vizitat societatea. Cei 14 membrii ai delegației au avut o întâlnire cu managementul companiei și au vizitat două secții de producție fiind direct interesati de portofoliul de produse, de cunoașterea proceselor de fabricație a medicamentelor pe care le recomandă zilnic pacienților din Serbia, de investiții și de perspectivele de dezvoltare ale portofoliului de produse.
“Ne-am propus ca prin această vizită la Antibiotice să promovăm produsele companiei și implicit imaginea Antibiotice, o companie farmaceutică românească, în rândul prescriptorilor, distribuitorilor și autorităților din Serbia. Din anul 2016 reprezentăm în mod exclusiv interesele comerciale ale Antibiotice în Serbia și ne dorim, prin creșterea gradului de cunoaștere și promovare să ne dezvoltăm împreună pe această piață. Aceasta este cea de-a doua vizită a unei delegații de reprezentanți ai sistemului medical din Serbia la Antibiotice, prima a avut loc în anul 2017. Ne propunem ca anual să aducem câte o echipă de 15-20 profesioniști la Antibiotice pentru a cunoaște cu adevarat ce înseamnă această fabrică de medicamente și a spori astfel încrederea în produsele sale”, a declarat d-ul Adam Frenc, proprietar ATB Pharma (Serbia).
Din delegație a făcut parte și prof. dr. Dejan Sakac, medic cardiolog la Institutul de boli cardiovasculare din Novi Sad-Vojvodina (Serbia) care a declarat: ”Cunosc produsele Antibiotice și faptul că am această oportunitate de a vedea cum sunt fabricate este interesant pentru mine. Sunt o persoana căreia ii place să fie informată, însă contactele directe sunt foarte importante și acesta este modul prin care putem face ca viitorul să fie mai bun. M-a impresionat rigoarea și modul cum sunt respectate procedurile în procesul fabricației. Totul este sigur și-ți dă un sentiment de încredere”.
“Fapul că Antibiotice a investit mult în ultimii ani pentru obţinerea standardelor internaţionale de calitate ne-a adus recunoașterea în piețele externe. Serbia este o piață de interes pentru noi pentru că manifestă similitudini în consum și comportamente terapeutice cu piața din România. În prezent Antibiotice are înregistrate pe piața Serbiei un număr de 15 produse – medicamente antiinfecțioase pulberi sterile injectabile, medicamente cardiovasculare și suplimente alimentare. Planurile noastre de viitor includ extinderea portofoliului de produse cu accent pe terapeutica antiinfecțioasă tratată în spitale, preparate dermatologice și o gamă de medicamente destinate Sănătății Femeii. În acest sens, împreună cu partenerul nostru din Serbia am evaluat potențialul acestor produse si am stabilit de comun acord un grafic de înregistrări a 12 noi produse pentru perioada 2020-2021. Vizita de astăzi este, încă o dată, expresia recunoașterii internaționale a calității produselor Antibiotice și avem satisfacția misiunii îndeplinite, printr-un efort comun, de echipă reunite sub deviza “Știință și Suflet”, a declarat Delia Racoveanu, Regional Senior Sales Manager pentru Europa și America.
În prezent, compania Antibiotice are deschise reprezentanțe comerciale operaționale în Vietnam, Ucraina, Republica Moldova și Serbia (Office), care sunt modele de succes ale implementării unei strategii de creștere în teritoriile respective. Prin aceste reprezentanțe, Antibiotice este mai aproape de consumator și de sistemul de sănătate local, cunoaște și înțelege obișnuințele de consum și terapeutice, adaptându-se nevoilor acestora.