La Palatul Oştirii din Copou a avut loc luni, 2 decembrie, ceremonia de predare-primire a comenzii Brigăzii 15 Mecanizată “Podu Înalt”, în cadrul căreia colonelul Daniel Pop a preluat comanda de la colonelul Ionel-Lucian Sandu. La festivitate au fost prezenți comandantul Componentei Operaționale Terestre și locțiitor al șefului Statului Major al Forțelor Terestre, general maior Dorin Blaiu, reprezentanţi ai autorităților publice locale (prefectul Marian Şerbesc, primarul Mihai Chirica), şefii instituţiilor ieşene din sistemul naţional de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum comandanții batalioanelor din compunerea Brigăzii 15 Mecanizată “Podu Înalt”. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Brigăzii 15 Mecanizate, colonelul Daniel Pop a îndeplinit numeroase funcţii de-a lungul carierei, printre care comandant al Batalionului 32 Cercetare, Supraveghere ,,Mircea” din Timișoara, șef al Operațiilor și Instrucției la Brigada 81 Mecanizată ,,General Grigore Bălan” din Bistrița și locțiitor al comandantului la Brigada Multinațională Sud-Est din Craiova. Colonelul Daniel Pop este decorat cu mai multe distincţii militare, printre care Ordinul ,,Virtutea Militară” în grad de Cavaler, Emblema de merit „În Slujba Păcii” clasa a I-a, Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării, Emblema de Onoare a Armatei României, Medalia „Crucea Comemorativă pentru misiuni de menținere a păcii din Kosovo”, precum și Medalia „The Army Commendation” acordată de partenerii americani. Noul commandant al Brigăzii 15 Mecanizată “Podu Înalt” este absolvent al cursului postuniversitar de perfecționare Operații Multinaționale Întrunite la Universitatea Națională de Apărare ,,Carol I” din cadrul Colegiului de Management al Crizelor și Operațiilor Multinaționale, al cursului postuniversitar al Departamentului Operații Întrunite și Studii Strategice și de Securitate la aceeași instituție și deține o diplomă de master în științe militare. În anul 2016 a obținut titlul de doctor în științe militare, la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București. De asemenea, are o diplomă de licență în științe juridice la Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir”, București. În anul 2018, a absolvit Cursul NATO de politici pentru ofițeri superiori, iar în anul 2019 Cursul NATO pentru ofițeri superiori în operații informaționale la Școala NATO de la Oberammergau (Germania).