Primăria Municipiului Iași și Asociația Magazinelor de proximitate “La Băcănie” anunţă organizarea în perioada 11 – 24 decembrie a evenimentului intitulat „Piața verde de Crăciun”. Astfel, în intervalul mai sus menţionat, în Piața Unirii va fi amplasat un cort mare, unde producătorii locali îşi vor expune produsele. “Consumatorii au ocazia să cumpere o gamă largă de produse, de la preparate din carne, produse pe bază de lavandă, produse de panificație, zacuscă și dulceață, cafea, hăinuțe pentru copii făcute în Lețcani, sirop de cătină și uleiuri presate la rece, vin de la Crama Varzari, vin de mure de la Butea, globuri pictate și alte produse hand made”, anunţă organizatorii, într-un comunicat. Scopul evenimentului este de a susține consumul produselor românești și, astfel, de a sprijini economia locală. Programul va fi zilnic de la ora 10.00 la ora 22.00.