50 de deținuți ieșeni, scoși la muncă în oraș

Un număr de 50 de deținuți din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranță (PMS) Iași vor efectua, în această primăvară, lucrări de igienizare a orașului, în baza unui contract de prestări de servicii, încheiat între conducerea acestei unități și Primărie. Contractul a fost încheiat pe o perioadă de trei luni și prevede efectuarea de către deținuți a unor lucrări specifice de întreținere a spațiilor verzi din municipiu.Penitenciarul Iaşi îşi desfăşoară activitatea în cadrul comunităţii locale, având ca principiu de bază custodierea persoanelor care au săvârşit anumite infracţiuni, contribuind astfel la creşterea gradului de siguranţă al societăţii.  Evoluând în direcţia construirii unei comunităţi educaţionale, penitenciarul desfăşoară o gamă largă de activităţi menite să sprijine reintegrarea deţinuţilor care execută pedepse privative de libertate. Specialiştii în educaţie şi asistenţă psihosocială se folosesc de programe teoretice şi practic-aplicative pentru a dezvolta aptitudini individuale profesionale şi caracteriale necesare revenirii în societate şi dezvoltării ulterioare în spiritul respectării normelor şi valorilor unanim acceptate. În acest sens, conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a creat un cadru normativ corespunzător astfel încât persoanele care execută pedepse privative de libertate să poată desfăşura activităţi productive în interiorul şi în afara locurilor de deţinere. Prin urmare, participarea la aceste activităţi productive generează şi o serie de avantaje pentru beneficiarii forţei de muncă speciale pusă la dispoziţie de Penitenciarul Iaşi”, a declarat comisarul șef Marius Vulpe, directorul Penitenciarului de Maximă Siguranță (PMS) Iași. Faptul că, pentru o anumită perioadă de timp, persoanele care sunt în custodie penitenciară au posibilitatea desfăşurării de activităţi lucrative în comunitate,  le oferă sentimentul că sunt oameni obişnuiţi, care pot face ceva util, exersând astfel comportamente prosociale, spirit civic, sentimentul de apartenenţă la societatea civilă, crescându-le astfel stima de sine şi simţul responsabilităţii”, a mai precizat Marius Vulpe.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;