Guvernul a aprobat în şedinţa desfăşurată miercuri, 18 decembrie, numirea lui Marian Tudoran în funcţia de subprefect al judeţului Iaşi. Acesta îl înlocuieşte în funcţia de reprezentat al Guvernului în teritoriu pe Adrian-Constantin Blănaru, care şi-a înaintat demisia de la conducerea instituţiei în urmă cu două săptămâni. Noul subprefect al judeţului Iaşi are o vastă experienţă în domeniul administrativ, acesta lucrând în cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi încă din anul 1997, perioadă în care a ocupat mai multe funcţii de conducere.