Revoluţionarii ieşeni ar putea deveni Cetăţeni de Onoare ai Municipiului

În cursul zilei de sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 12.00, municipalitatea va organiza o ședință extraordinară a Consiliului Local Municipal, destinată aniversării a 30 de ani de la Revoluția Română din 1989. Pe ordinea de zi a ședinței va figura doar un proiect Hotărâre de Consiliu Local privind acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi revoluționarilor ieșeni luptători pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, precum și o Proclamație asumată de către primarul Mihai Chirica „de eternă recunoștință față de luptătorii anticomuniști și eroii Revoluției Române din decembrie 1989”. Întrucât inițiativa, necesară și lăudabilă pe fond, a marcării în acest mod a sacrificiului făcut în 1989 de luptătorii anticomuniști și eroii Revoluției Române din Iași a generat deja unele atacuri nefundamentate, ba chiar interpretări aberante în unele canale mass-media, conducerea Primăriei Municipiului Iași face o serie de precizări necesare pentru informarea onestă a opiniei publice. Astfel, lista celor 43 de ieșeni care dețin certificate de revoluționar a fost întocmită pe baza propunerilor primite de la Asociația „14 Decembrie 1989 Iași”, Asociația „22 Decembrie 1989 Iași” și Federația Națională a Revoluționarilor din România Iași, iar nu la inițiativa primarului, ori a aparatului de specialitate al acestuia. De asemenea, cele 43 de persoane sunt acreditate ca revoluţionari prin documente emise de autorităţile statului român şi, în plus, îndeplinesc şi criteriile regulamentului local de acordare a titlului de Cetăţean de Onoare.  De altfel, în preziua ședinței solemne, anume vineri, 20 decembrie, va fi organizată o ședință ordinară a Consiliului Local pe a cărei ordine de zi figurează și un proiect de Hotărâre privind adoptarea unui Regulament pentru acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași. Printre altele, proiectul de Hotărâre menționat prevede că „cea mai înaltă distincție onorifică a Municipiului Iași nu poate fi deținută de persoanele care au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea de infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori a unei infracțiuni săvârșite cu intenție care le-ar face incompatibile cu deținerea titlului cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea faptei sau au desfăṣurat activităţi de poliţie politică. Incompatibile cu acest statut sunt și persoanele care au acţiuni pe rolul instanţelor de judecată privind fapte de natura celor menţionate anterior”.  În context este important de subliniat că, înainte de a primi propunerile cu cei 43 de revoluționari, reprezentanții Primăriei Municipiului Iași au solicitat celor trei organizații menționate ca fiecare dintre persoanele propuse să prezinte cazierul judiciar, eventualele condamnări penale ale acestora ducând automat la excluderea persoanelor respective din lista de propuneri. Ca atare, lista celor 43 de persoane este rezultatul unei analize serioase care a ținut seama de calitatea legală a acestora de revoluționar, de cazierul judiciar și de alte evenimente din viața personală și din carieră, unele persoane dintre cele propuse inițial fiind respinse ca urmare a neîndeplinirii a unor criterii legale și de integritate. În aceste condiții, acuzațiile lansate de unele canale media cu privire la eventuale condamnări penale ale revoluționarilor din lista menționată sunt false și de natură să atragă răspunderea civilă, pentru calomnie, a autorilor acuzațiilor. „Din păcate, chiar și în momente de înaltă și firească emoție, cum este această aniversare a 30 de ani de la victoria Revoluției din decembrie 1989, există persoane care interpretează în mod tendențios un gest simbolic. Decernarea titlului de Cetățean de Onoare pentru aceste persoane ține de calitatea acestora de revoluționar, titlu a cărui acordare este atributul unei instituții independente a statului român. Ca primar, eu nu pot prejudicia pe nimeni de calitatea sa de revoluționar, calitate pe care a dobândit-o în urma unor fapte care au fost deja verificate de instituțiile statului. Mai mult, sunt mândru că un membru al familiei mele face parte din garda de onoare a celor care în urmă cu 30 de ani au luptat pentru ca unii «deontologi» de astăzi să poată să scrie și să exprime liber, exercitându-și astfel în mod liber «valoarea» personală”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;