5:32 pm - Monday November 25, 4976

Prima zi de Crăciun poate fi petrecută la patinoarul Ansamblului Palas sau la Cinema City, din Iulius Mall

De sărbători, atât Palas, cât și Iulius Mall Iași vin cu un program special. Cei care doresc să iasă cu familia în oraș, după masa de Crăciun, pot alege să meargă la patinoarul Palas, pentru mișcare și distracție, sau se pot relaxa la un film bun, la Cinema City din Iulius Mall Iași.   

Marți, în Ajunul Crăciunului, clienții Palas pot să colinde magazinele, dar și cafenelele și restaurantele, până la ora 18.00. Miercuri, pe 25 decembrie, atât magazinele din mall, cât și Hypermarketul Auchan vor fi închise, însă cine are chef de patinat, este binevenit la Palas Ice în intervalul orar 14.00 – 21.30. Dacă vrei să te relaxezi după o sesiune de plutit pe gheață, trebuie să știi că programul cafenelelor în prima zi de Crăciun este de la 14.00 la 22.00. Consultă lista locațiilor cu program extins pe site-ul www.palasmall.ro! De joi, 26 decembrie, se dă startul la shopping și distracție după programul obișnuit, de la ora 10.00, până la ora 22.00.

Ultima zi din an implică și pregătirea pentru petrecerea de Revelion. Magazinele, cafenelele și restaurantele din Palas vor fi deschise în intervalul orar 10.00 – 18.00, în timp ce Auchan are program de la 07.30, până la 18.00. Iar dacă mai ai timp și pentru o sesiune de patinat, Palas Ice te așteaptă de la 12.00 la 17.30.

Miercuri, 1 ianuarie 2020, magazinele din mall și hypermarketul vor fi închise, însă prima zi a anului poate fi petrecută la o băutură caldă în cafenelele și restaurantele din ansamblul Palas sau la patinoar, care vor fi deschise în intervalul orar 14.00 – 22.00, respectiv 14.00 – 21.30. De pe 2 ianuarie, se revine la programul obişnuit: 10.00 – 22.00.

Iulius Mall Iași va funcționa, de asemenea, după un program special, care să le permită clienților să se bucure de shopping. Cei care nu au reușit să termine cumpărăturile pentru Crăciun, pot merge și marți, 24 decembrie, până la ora 18.00. Pentru cei care au timp și de un film în Ajun, Cinema City îi așteaptă de la 10.00 la 18.00, să vizioneze filmele preferate.

Pe 25 decembrie, mall-ul va fi închis, dar clubul Viper va fi deschis de la ora 12.00, iar cafenelele Starnet și La Corniche își așteaptă clienții non-stop. Cinema City va fi deschis în prima zi de Crăciun, în intervalul orar 14.00 – 23.00, pentru ca tu să vezi cele mai bune filme de Crăciun împreună cu cei dragi.

Pe 31 decembrie, magazinele din mall, inclusiv Altex și Carrefour Market, vor fi deschise până la ora 18.00, iar în prima zi a anului 2020, Iulius Mall va fi închis. Va fi, însă, deschis Clubul Viper de la ora 12.00, Starnet și La Corniche au program non-stop, în timp ce Cinema City va fi deschis de la 14.00 la 23.00. De pe 2 ianuarie, se revine la programul normal de funcționare: 10.00 – 22.00.

Filed in: Informațía zilei, Timp liber

Comments are closed.

;