În cursul acestui an, peste 70 de persoane vor avea posibilitatea de a lua în îngrijire copii aflați în sistemul de protecție, în cadrul proiectului „TEAM-UP– Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, derulat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi. În cadrul acestui proiect, până în anul 2023 urmează să fie angajați 225 de asistenți maternali, anunţă reprezentanţii DGASPC, care adaugă că scopul acestei măsuri îl reprezintă reducerea numărului de copii și tineri instituționalizați. “Pentru a fi asistent maternal este nevoie de studii medii și vârsta maximă de 50 de ani. Totodată, este necesar ca atât solicitantul cât și membrii familiei sale să aibă disponibilitate și condiții pentru ocrotirea simultană sau succesivă a doi copii și un spaţiu locativ adecvat. Vor fi, de asemenea, evaluate modul de îndeplinire a obligaţiilor parentale, comportamentul în societate, starea de sănătate, profilul psihologic, creşterea, îngrijirea şi educarea propriilor copii”, subliniază reprezentanţii DGASPC. În cadrul proiectului “TEAM-UP – Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, candidaţii vor participa la o pregătire teoretică și practică de specialitate. Cursurile vor avea o durată de zece zile, însumând 80 de ore de formare, din care 55 de ore de pregătire teoretică şi 25 de ore de pregătire practică. Formatorii sunt specialişti din cadrul DGASPC Iaşi (psihologi, asistenţi sociali, medici). În prezent, în evidenţa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, instituţie aflată în subordinea Consiliului Județean Iaşi, sunt aproape 800 de asistenţi maternali profesionişti (din care 627 în mediul rural), care ocrotesc 1.500 de copii.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași angajează asistenți maternali
Filed in: Administrație, Informațía zilei