Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Asociația „Noua Acropolă” din România – Filiala Iași, organizează o nouă prelegere din seria evenimentelor desfășurate sub genericul „Filosofi și idei care au schimbat lumea”: „Mihai Eminescu – Om universal”. La împlinirea a 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, publicul este invitat la acest eveniment, al cărui subiect se axează pe un aspect mai puțin abordat al personalității poetului – cel de „om universal”. La fel ca marii oameni de geniu ai antichității și ai Renașterii, Mihai Eminescu a fost preocupat de toate aspectele cunoașterii. Spiritul său de căutător a fost interesat să descopere Adevărul și Frumosul în matematică, filosofie, literatură, teatru, științe. Astfel, vom înțelege mai bine laboratorul alchimic al creației eminesciene, care se alimentează din numeroase izvoare, pentru a se sintetiza în poezie. Evenimentul va avea loc miercuri, 15 ianuarie, de la ora 19.00, în Sala „Ștefan Procopiu” a Palatului Culturii din Iași. Prezintă: Marius Andro. Intrarea publicului este liberă, în limita locurilor disponibile.