Noutăţi privind modul de programare online pentru eliberarea actelor de identitate

Direcția Locală de Evidență a Persoanelor (DLEP) Iași a emis o serie de modificări în privința regulamentelor de programare online, legate de eliberarea unor documente. Astfel, cetăţenii români născuți în România vor depune cererea pentru eliberarea actului de identitate pe baza bonului de ordine şi a programării online la Biroul nr. 1 şi Biroul nr. 2. Cetățenii români născuți în străinătate, respective în altă ţară decât România, vor depune cererea pentru eliberarea actului de identitate pe baza bonurilor de ordine si a programării on-line la Biroul nr. 6, perioada disponibilă pentru programare fiind 13.01. 2020 – 31.03.2020. Potrivit legii, este obligatorie programarea on-line pentru toţi cetăţenii români născuţi în străinătate. Modul de programare online este următorul: solicitanții născuți în România și cu domiciliul în municipiul Iași vor depune dosarele fără programare prealabilă. Cetățenii români născuți în străinătate vor depune cererile de transcriere a certificatelor/extraselor de stare civilă proprii şi ale copiilor minori în baza programării online. Cererile pot fi depuse personal, prin reprezentanții legali sau prin împuterniciți cu procură specială. Cetățenii care au dobândit sau redobândit cetățenia în temeiul art. 10 și 11 din Legea cetățeniei române vor depune cererile numai personal sau prin reprezentant legal (după caz) în conformitate cu prevederile art.41 – alin. 54 din Legea 119/1996. “Programarea este alocată pentru transcrierea unui singur certificat / extras de stare civilă al unei persoane. O persoană poate depune o singură cerere pe zi. Prin excepție, în cazul familiilor cu mai mulți minori se face o singură programare pentru toți copiii”, precizează reprezentanţii DLEP, într-un comunicat. Nu se transcrie certificatul de căsătorie concomitent cu transcrierea certificatului de naștere. al titularului. Certificatele de naștere ale minorilor vor fi transcrise ulterior transcrierii certificatului de căsătorie al părinților, în baza unei programări separate. Perioada disponibilă pentru programare 13.01. 2020 – 31.03.2020.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;