Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA) va finanţa de la bugetul de stat lucrările de consolidare, reabilitare şi modernizare a fostului cinematograf “Republica” din municipiul Iaşi, redenumit în prezent “Trianon”. Anunţul a fost făcut joi de primarul Mihai Chirica, într-o conferinţă de presă care a avut loc la Palatul Roznovanu. “Ministerul Lucrărilor Publice, dezvoltării şi Administraţiei a aprobat în această săptămână finanţarea lucrărilor de reabilitare a cinematografului Trianon, după proiectul realizat de Primăria Municipiului Iaşi, pentru care a fost alocată suma totală de 28 de milioane de lei. De remarcat că proiectul include, pe lângă consolidarea imobilului, şi refacerea faţadelor, după modelul lor original, din primele decenii ale secolului trecut”, a declarat edilul. Fostul cinematograf “Republica” din municipiul Iaşi, redenumit “Trianon”, este inclus pe lista sinteză a obiectivelor de investiţii din cadrul subprogramului “Săli de cinema”, derulat de Compania Naţională de Investiţii (CNI), instituţie aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, care prevede renovarea şi extinderea sălilor de cinema din 38 de unităţi administrative teritoriale din întreaga ţară. Fostul cinematograf “Republica”, în prezent “Trianon”, a intrat în urmă cu doi ani în administrarea municipalităţii ieşene, acesta fiind preluat, prin hotărâre judecătorească, de la Regia de Distribuţie şi Exploatare a Filemelor România film (RADEF) – fostul proprietar. Construită în stil gotic în anul 1923, clădirea în care a funcţionat cinematograful se află într-o stare avansată de degradare, motiv pentru care Primăria a iniţiat un proiect amplu de consolidare, refacere şi modernizare a imobilului, care după finalizarea lucrărilor va primi statutul de monument istoric. Potrivit proiectului elaborat de autorităţile locale, după reabilitare, sala cinematografului “Trianon” va deveni cea mai mare din Moldova, ajungând la o capacitate cuprinsă între 1.100 şi 1.150 de locuri.
Cinematograful “Trianon” va fi reabilitat şi modernizat cu fonduri de la Guvern
Filed in: Administrație, Informațía zilei