ÎPS Teofan, PS Petru Gherghel şi fostul preşedinte al CJ Lucian Flaişer vor deveni Cetăţeni de onoare ai judeţului Iaşi

În premieră, începând din acest an, Consiliul Judeţean Iaşi va acorda, cu ocazia Zilei de 24 Ianuarie – Ziua Principatelor Române –  titlul de Cetăţean de onoare al judeţului Iaşi unor personalităţi locale care s-au remarcat în promovarea judeţului Iaşi pe plan naţional şi internaţional. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, în şedinţa de miercuri, 22 ianuarie, aleşii judeţeni urmează să aprobe propunerile privind acordarea titlului de Cetăţean de onoare al judeţului Iaşi Î.P.S. Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, P.S. Petru Gherghel, fostul episcop al Diecezei Romano-Catalice de Iaşi, şi respectiv lui Lucian Flaişer (foto), preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi în perioada 1992 – 2008. Tot în cadrul şedinţei de miercuri, aleşii judeţeni urmează să aprobe, printre altele, împărţirea excendentului Consiliului Judeţean Iaşi la data de 31 decembrie 2019, în valoare de 20 de milioane de lei, pentru finanţarea lucrărilor de reabilitare a mai multor trosoane de drumuri judeţene, printre care Ţibana – Ţibăneşti – Tansa – Dagâţa, Româneşti – Podu Iloaiei – Mădârjac şi, respectiv, Tomeşti – Ţuţora – Grozeşti. În cadrul aceleiaşi şedinţe, consilierii judeţeni urmează să se pronunţe asupra unui proiect de hotărâre privind amenajarea unui pavilion nou de gastroenterologie, cu o capacitate de 160 de locuri, în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva”, destinat pacienţilor care nu se pot deplasa, precum şţi a unui nou ambulatoriu la Spitalul de Pneumoftiziologie. Printre celelalte proiecte aflate pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Consiliului Judeţean Iaşi se mai numără, de asemenea, alocarea sumei de 180.000 de lei pentru reabilitarea Muzeului „Vasile Pogor” şi, respectiv, aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) privind construcţia noii săli de sport din Zona Metropolitană Iaşi.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;