Iașul a reintrat pe harta destinațiilor turistice din România

La ediția din acest an a Târgului de Turism al României, manifestare care s-a desfășurat în perioada 14-17 martie la Centrul Expozițional ROMEXPO din Capitală, județul Iași a avut, în premieră, un stand propriu, care s-a bucurat de multă apreciere din partea vizitatorilor. În cuvântul adresat publicului, cu ocazia ceremoniei de deschidere oficială a manifestării, care a avut loc joi, 14 martie, președintele Consiliului Județean (CJ), Cristian Adomniței, a subliniat importanța prezenței județului Iași la acest eveniment. „Prin acest stand am vrut să ne aducem contribuția la dezvoltarea turistică a întregii noastre regiuni, să o facem mai cunoscută, și, sperăm, mai iubită. Conceptul sub care am participat a cuprins atât tradiție, istorie, monumentalism, cât și tinerețe, energie, viitor, sloganul nostru fiind ”Iașul, mereu tânăr”. Acest eveniment este un prim pas în a avea o strategie concretă de promovare a Județului Iași. Urmează să participăm în perioada 22-24 martie la Târgul de Turism de la Palas. Pe viitor, județul Iași va avea o reprezentare și în standurile României de la târgurile de profil din străinătate”, a declarat Cristian Adomniței. La inaugurarea standului de turism al Iașilor au participat Daniel Barbu, ministrul Culturii, Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor, Ion Caramitru, fost ministru al Culturii și totodată directorul Teatrului Național din București, Corina Martin, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România, Beatrice Rancea, managerul Operei Naționale Române Iași, Ioan Holban, directorul Teatrului pentru Copii și Tineret „Luceafărul” Iași, poetul Emil Brumaru și jurnalistul Viorel Ilișoi, moderator fiind scriitorul Dan Lungu, directorul Muzeului Literaturii Române Iași. „Nu puteam lipsi de la inaugurarea acestui stand. Într-adevăr, Iașiul este un loc unic, dar este ceva mai mare decât Iașiul, ieșenii. Biserica Trei Ierarhi este construită de către Vasile Lupu, despre care s-a spus că firea lui nu era domnească, ci împărătească. Ieșenii se poartă ca împărații. Sunt mai mari decât propriul lor oraș, acesta nu-i mai încape. Avem două exemple grăitoare: Emil Brumaru, cel mai mare poet român în viață, și Cristian Adomniței, un om de stat, un creator de politici publice mai mari decât Iașul, care au o viziune de amploare națională. Iașul nu e o capitală de județ sau regională, ci o Capitală Culturală Europeană”, a afirmat ministrul Culturii, Daniel Barbu. Evenimentul s-a încheiat cu un moment muzical, susținut la violoncel de Filip Papa și o degustare de vinuri. Tot în prima zi a manifestării, standul județului Iași a mai fost vizitat și de către Maria Grapini, ministru delegat pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism. Cel de-al doilea eveniment organizat de Consiliul Județean Iași la standul amenajat în cadrul Târgului Național de Turism de la București a avut loc sâmbătă, 16 martie, când în intervalul 13.00 – 13.30, cvartetul ieșean ”Ad Libitum”, compus din Alexandru Tomescu (vioara I), Șerban Mereuță (vioara a II-a), Bogdan Bișoc (violă) și Filip Papa (violoncel), a susținut un recital extraordinar. Partener în organizarea standului a fost Asociația Patronală a Turismului Ieșean. Standul județului Iași a fost vizitat de câteva mii de vizitatori, care l-au apreciat, atât din punct de vedere al designului și conceptului, cât și din cel al multitudinii și complexității materialelor oferite, acesta fiind considerat cel mai frumos dintre toate standurile autorităților publice locale.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;