Astăzi, 1 iunie, de la ora 19.45, la scena din Palas Mall, Valentin Luca, băieţii de la Bar Session şi Adriano vor jongla cu sticlele mai ceva ca la „Românii au talent”. De la ora 21.45, distracţia se mută în faţa Palatului Culturii, unde Canaf şi Sean Jay Dee feat. Excentric vor anima atmosfera. Odată cu lăsarea întunericului, ieşenii vor avea parte de ospectaculoasă proiecţie 3D pe Palatul Culturii, iar de la ora 22, Roger Sanchez, câştigătorul unui premiu Grammy, va mixa cele mai cunoscute hit-uri ale sale.
Mâine, 2 iunie, este ziua recordului! De la ora 21.00, ieşenii sunt aşteptaţi în faţa Palatului Culturii pentru a înălţa cele mai multe lampioane din lume şi stabilirea unui nou record.
Perimetrul de unde vor fi lansate „felinarele zburătoare” va fi delimitat, iar accesul se va realiza prin 10 puncte de acces: două dinspre Bulevardul Ștefan cel Mare, patru pe strada Anastasie Panu, un punct în dreptul Casei Dosoftei şi încă trei pe strada Palat. Intrarea este gratuită, iar participanţii vor primi din partea Palas lampioane şi brichete speciale.
Evenimentul, organizat la acest nivel pentru prima oară în România, va aduce comunităţii ieşene recunoaştere pe plan internaţional. Lampioanele simbolizează noroc, longevitate, fericire, prosperitate şi împlinirea dorinţelor. Acestea sunt confecţionate din materiale bio-degrabile şi non-inflamabile. Evenimentul va fi supervizat de toate instituţiile abilitate, traiectoria lampioanelor fiind urmărită de personal specializat. După ce vor arde aproximativ 8 minute de la lansare, acestea vor reveni la sol, fără a prezenta vreun pericol. Echipele de curăţenie vor interveni prompt pentru a îndepărta lampioanele căzute.
Tot sâmbătă, de la ora 17.00, melomanii sunt invitaţi la un concert de muzică simfonică, în pavilionul muzical din grădina Palas. Și în mall vor avea loc recitaluri, iar de laora 18.10, pasionaţii de modă sunt aşteptaţi la Fashion Show Palas Mall Brands. Invitaţi speciali sunt criticul de modă Alin Gălăţescu şi designer-ul Laura Olteanu, care va prezenta la Iaşi colecţia de ţinute de seară şi rochii de mireasă „Miracle 2012”. După stabilirea noului record, Andreea Bănică va electriza atmosfera, iar show-ul lui Ștefan Bănică Jr. va încheia o zi plină de distracţie. Invitatul special va fi prezentatorul tv Cătălin Măruţă.
Duminică, în ziua dedicată copiilor, Cătălin Dezbrăcatu’ îi aşteaptă pe prichindei cu: teatru de păpuşi, întâlniri cu personajele din Lazy Town şi din desenele animate preferate, demonstraţii de dans, Kids Fashion Show şi recitaluri ale Alexiei Urtoi şi Ștefan Atârgoviţoaie, premianţii Festivalului San Remo. La ora 19.20,Alex Velea urcă pe scena din Palas Mall, la finalul unei zile pline de aventuri şi surprize plăcute.
Tot duminică, la Palas Mall se opreşte caravana NEXT TOP MODEL. Designerul Cătălin Botezatu va fi prezent de la ora 15.00, în mall, unde va căuta cele mai frumoase fete pentru sezonul al treilea al show-ului televizat.
Distracţia continuă şi luni, 4 iunie 2012, cu spectacole de pian şi vioară, demonstraţii de dans, recital al ieşencei Diana Vartolomei, iar seara, pe scena din Palas Mall, va urca îndrăgitul Connect-R.